Alina Ceușan și Carmen Grebenișan își mențin frumusețea cu doar 1 Euro pe zi, la Asia Express. Cum se descurcă cele două blonde

TIMISOARA - Software pentru Restaurante - Bar - Pensiuni - Hotel - Magazin -
HORECA MANAGER 0728-442-399

Alina Ceușan și Carmen Grebenișan au pornit în cursa Asia
Express, alături de alte opt cupluri. Mereu aranjate în viața de zi cu zi,
fetele au întâmpinat câteva probleme, la capitolul înfrumusețare și asta pentru
că înainte de a pleca spre Drumul Comorilor, cele două au fost nevoite să
renunțe la trusele de machiaj.

Astfel că, Alina și Carmen sunt nevoite să se descurce cu un
euro pe zi și au mărturisit cât de greu le-a fost să se adapteze unei situații
cu care nu s-au mai confruntat până acum.

„Noi suntem blonde și avem mari probleme când umiditatea este foarte mare. La un moment dat eu păream un pop-corn explodat. În trusa de make-up nu avem foarte multe lucruri, adică nu avem tot ce ne-ar trebui, pentru că am încercat să punem strictul necesar, să nu avem un rucsac prea greu.

Aici am învățat că de nevoie poți să fii super inventiv și atunci ne-am dat seama că putem să cerem ulei pe la casele la care ajungem. Inițial am crezut că toată lumea are ulei de cocos și asta o să fie super pentru noi. Nu a fost chiar așa”, a mărturisit Carmen Grebenișan la Asia Express, potrivit observator.tv, citat de Spynews.

„Prima oară am primit un ulei rânced. Nu știm din ce era, avea un miros foarte ciudat, dar am zis că o să încercăm și asta, aia e! L-am aplicat pe păr, ne-am culcat, iar a doua zi chiar s-a văzut diferența.

La una dintre cazări o doamnă avea un ulei ceva mai bun pe care ni l-a pus într-o sticla de 0.5L. O purtăm cu noi peste tot și am descoperit că e bun nu numai pentru păr ci și pentru corp: gât, decolteu, genunghi, picioare, zone uscate.

După o zi de cursă în Asia Express, să te dai seara cu niște ulei, de care o fi el, pe picioare e ceva magic”, a mai spus Carmen, potrivit sursei citate.

Sursa: {sursa}

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.