Angajații Amazon din Germania au intrat în grevă chiar de Black Friday

Sindicatul german Verdi a cerut angajaților care lucrează în șapte depozite ale Amazon.com din Germania să participe la o grevă de trei zile, care include și vânzările cu discount din 27 noiembrie, informează News.ro, care citează Reuters.

Angajații cer salarii și condiții de muncă mai bune și au declanșat greva începând cu schimbul de noapte de miercuri.

Sindicatul Verdi a început să organizeze greve la Amazon, în Germania, începând cu anul 2013.

În timpul evenimentului promoțional al Amazon ”Prime Day”, a avut loc cel mai recent protest. La data respectivă, un purtător de cuvânt al companiei declara că Amazon oferă salarii ”excelente”, cu beneficii şi condiţii de muncă similare cu cele ale altor angajatori importanţi.

În timpul restricțiilor adoptate la nivel mondial din cauza crizei Covid, care i-au determinat pe clienți să cumpere mai mult online, vânzările Amazon au crescut puternic. Cei de la sindicatul Verdi argumentează că acest lucru justifică creşterea salariilor, adăugând şi că aceştia nu sunt protejaţi suficient faţă de răspândirea noului coronavirus.

Săptămâna
trecută, compania Amazon a cedat presiunii guvernului din Franţa şi
a amânat evenimentul său local de Black Friday. Evenimentul a fost
decalat cu o săptămână, pentru a ajuta magazinele locale care
sunt afectate de carantina naţională.

Sursa: {sursa}

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.