Avertismente de la BNR: Riscuri privind cursul euro-leu și politica fiscală

Conducerea BNR arată că noile evaluări reconfirmă perspectiva scăderii inflaţiei în primele trei luni ale acestui an, dar mai puțin decât era evidenţiat în prognoza pe termen mediu din noiembrie 2024, care indica şi o creştere temporară a acesteia în trimestrul II 2025, urmată de o scădere graduală, până la 3,5% în decembrie 2025 şi la 3,3% în septembrie 2026 – finele orizontului prognozei. Noile evaluări BNR indică creşteri trimestriale moderate ale economiei în trimestrele IV 2024 şi I 2025, relativ similare previziunilor anterioare. Membrii Consiliului BNR spun că riscurile la adresa comportamentului cursului de schimb al leului rămân ridicate, evocând deficitele gemene mari şi incertitudinile asociate procesului de consolidare fiscală, inclusiv în contextul situaţiei politice interne, conform News.ro.