Filmul “Când culorile au tăcut” prezintă povestea a două surori gemene, Irina şi Silvia. La 24 de ani şi-au pierdut vederea, după moartea tatălui lor, dar şi pe fondul unei afecţiuni genetice. Însă ele ne-au spus că povestea lor nu e tristă. E o poveste. Și atât.
Irina Crocker și Silvia Stelea sunt de nedespărțit. Așa le-am și filmat. Împreună. Ținându-se de mână.
Cele două surori au trecut prin clipe de cumpănă. Își amintesc de ușile care li s-au închis când își căutau un serviciu.
Pentru Irina și Silvia, există speranță să-și recapete vederea. Pe plan mondial, se fac progrese în ingineria genetică.
Realizarea acestui film a fost pentru Alina Amza mai mult decât un demers jurnalistic.
Filmul “Când culorile au tăcut” a fost prezentat în premieră la emisiunea “Dosar România”, pe TVR 1.