Cine este al doilea agresor al jandarmeriţei la protestul din 10 august: „Am dat şi eu un picior, atât”

Poliţiştii de la „Omoruri” şi procurorii au reţinut, marţi, un al doilea individ care i-a lovit-o pe cei doi jandarmi,
în timpul protestelor din 10 august.

Potrivit surselor Libertatea, individul se numeşte Laurenţiu Gabriel şi are în jur de 28 de ani. Tânărul, care are cazierul curat, nu a dorit să spună prea multe la audieri.

„Am dat şi eu un picior, atât”, a precizat inculpatul în faţa anchetatorilor.

Ba, mai mult, s-a eschivat şi a refuzat să răspundă la întrebările procurorilor, spunând că nu îi cunoaşte pe cei alături de care era în grupul agresiv. Numai că, imaginile surprinse de camerele video ale forțelor de ordine arată că și acesta i-a lovit pe cei doi jandarmi.

Tatăl agresorului este fost aviator, iar cei doi fraţi ai lui, avocaţi

Potrivit anchetatorilor, tânărul este dintr-o familie bună. Tatăl său este un fost aviator, iar ceilalţi doi fraţi sunt avocaţi. Unul la Paris, iar celălalt la Londra.

„El e mezinul, e o fire mai răzvrătită, nu prea a ţinut cont de sfaturile părinţilor”, au declarat, pentru Libertatea, surse judiciare.

Dosarul protestelor, în care sute de oameni au depus reclamaţii, este în lucru la Secţia Parchetelor Militare din cadrul Parchetul Instanţei Supreme. În acest caz procurorii militari verifică acţiunea forţelor de ordine din ziua de 10 august, fapt pentru care şefii Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, Ionuţ Sindile, Laurenţiu Cazan, au dat declaraţii în faţa procurorilor şi au fost puşi sub acuzare.


Citește și:

Cazul copilului care şi-a ucis bunica. Parlamentarii pledează pentru reintegrare: „Ce facem cu el, îl aruncăm la coşul de gunoi sau încercăm să îl salvăm?”

Post-ul Cine este al doilea agresor al jandarmeriţei la protestul din 10 august: „Am dat şi eu un picior, atât” apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD