Compozitorul Cristian Faur a devenit imaginea unui magazin de icoane

Cristian Faur caută, probabil, să se pună bine cu Cel de Sus. Compozitorul face, de o vreme încoace, reclamă unui magazin cu icoane argintate și alte obiecte bisericești.

Semnatar a zeci de hituri și românul care se poate lăuda cu cele mai multe reușite la Eurovision, Cristian Faur a făcut, recent, un pas care nu… rimează cu muzica lui.

Compozitorul de 47 de ani, care, de altfel, este o persoană credincioasă, s-a apropiat și mai mult de Biserică, devenind, dintr-un simplu enoriaș, un susținător al comerțului ecumenic. El a ales să-și asocieze imaginea cu un magazin din Arad, orașul copilăriei sale, în care se vând o mulțime de obiecte de cult, dar în special icoane argintate. Promovează lucrurile aflate aici pe rafturi, la vânzare, se ocupă de tombolele săptămânale organizate în magazin pentru fidelizarea cumpărătorilor și, delegat fiind de managerul afacerii, oferă cadou talismane ortodoxe.

Compozitorul Cristian Faur a devenit imaginea unui magazin de icoane

Artist profesionist de 25 de ani, de când a luat primul trofeu muzical, Faur a adus cea mai bună clasare României la Eurovision, în 2005, cu Sistem și Luminița Anghel. Acum, la jumătatea vieții, a devenit dirijorul Teatrului Alexandru Davila din Pitești și s-a înscris la Universitatea Națională de Muzică București.

În urmă cu câțiva ani, compozitorul a dat primul semn că „ține aproape” de Dumnezeu: a transpus o rugăciune, „Tatăl nostru”, în cântec și a inclus piesa pe albumul său de colinde orchestrate simfonic.


VIDEO/Laura Lavric a împlinit 72 de ani și e plină de energie! Secretul ei: merge zilnic pe jos 2-3 ore

Post-ul Compozitorul Cristian Faur a devenit imaginea unui magazin de icoane apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Reply

Your email address will not be published.