Coperta șocantă de astăzi a unui ziar românesc. Comunitatea LGBTQ, asemănată cu naziștii

Ediția de vineri a cotidianului România liberă deschide cu o copertă șocantă, în care comunitatea LGBTQ este asemănată cu naziștii.

Având titlul „Noua ordine LGBTQ”, prima pagină a ziarului prezintă un bărbat machiat și rujat, îmbrăcat într-o uniformă neagră, care seamănă cu cea purtată de naziști. Pe mâna stângă, în locului zvasticii naziste, personajul poartă o banderolă pe care apare steagul-curcubeu, simolul comunităților LGBTQ din întreaga lume.

„În țările occidentale în care agenda LGBTQ a făcut o breșă socială în general, ocupând dezbaterile în educație, presă, viața socială în general, au existat deja cazuri de cetățeni cu convingeri conservatoare care au suferit diverse forme de persecuție întrucât au pus convingerile lor înaintea ideologiilor ce au înlocuit dictatura proletariatului, comunistă, cu dictatura minorităților sexuale. Se deschide drumul spre o tiranie de tip nou, care nu acceptă nicio deviere de la „cauza dreaptă”?”, este textul de pe prima pagină de vineri a cotidianului România liberă.

Reamintim cu pe 6 și 7 octombrie va avea loc referendumul pentru redefinirea familiei în Constituția României. Întrebarea de pe buletinul de vot la referendum: „Sunteți de acord cu Legea de revizuire a Constituției României în forma adoptată de Parlament?”.

În prezent, articolul 48 din Constituție prevede că: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

În forma adoptată recent de Parlament, pentru care ieșim la vot în octombrie, la inițiativa a 3 milioane de români, articolul din legea fundamentală va fi modificat astfel: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Modificarea Constituției nu are niciun efect juridic, în condițiile în care și în prezent Codul civil precizează clar definiția căsătoriei ca uniune consensuală între un bărbat și o femeie.


CITEȘTE ȘI:

Întrebare de doi lei la referendumul de 163 de milioane de lei. Ce au înțeles românii: „Eu am amante, nu mă duc la niciun referendum” – VIDEO

Votăm la referendum, dar știm pentru ce? Guvernul scoate oamenii la urne, dar nu le explică ce votează – VIDEO

Post-ul Coperta șocantă de astăzi a unui ziar românesc. Comunitatea LGBTQ, asemănată cu naziștii apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Reply

Your email address will not be published.