Cu gândul la normalitate. Viaţa Youliiei s-a schimbat brusc la numai 31 de ani: Aici în România mi se pare că este o perioadă de stagnare | stiri.tvr.ro

Pe 24 februarie 2022, viaţa Youliiei, o tânără de 31 de ani din Dnipro, s-a schimbat brusc. Teroarea a luat locul liniştii, iar bombele ruşilor i-au pus familia în pericol. A fost nevoită să fugă din calea războiului pentru a-şi salva fiica. A ajuns la Timişoara, iar aici a învăţat, de un an, să fie şi mamă şi tată pentru fetiţa ei de doar 5 ani.

25 Februarie 2023, 13:48
(actualizat 25 Februarie 2023, 14:06)
Știrile TVR |



Războiul a obligat-o pe Iulia să lase în urmă viață normală și liniștită alături de soțul și fiica lor, Varvara, și să învețe să trăiască într-o țară străină.

”Ne-am trezit dimineață, era o zi obișnuită, a sunat mama soțului meu, soacra mea, și plângea. A zis că a început războiul, fiule, dar noi nu am crezut că e adevărat. Eu nu am plecat imediat, din prima zi. Nu am vrut să plec. Am ales să venim în România, pentru că la Lugoj locuiește sora soțului meu. Soțul și soacra mea au insistat să plec pentru siguranță copilului”, ne povestește Youliia Kravchenko, refugiată din Ucraina.

Au crezut că vor pleca pentru câteva săptămâni, însă speranțele de întoarcere au început să se năruiască, una câte una, cu fiecare lună care trecea. Ține legătura cu soțul ei pe telefon, însă viața de mamă singură nu e deloc ușoară.

”Acum cel mai greu îmi este că sunt singură cu copilul. Când fetiță e bolnavă, nu am cu cine să o las atunci când plec să îi aduc medicamente sau mâncare. Când eram acasă, în Ucraina, soțul rămânea cu copilul sau apelam la o prietenă. Aici sunt singură și trebuie să iau hotărâri singură. Toate responsabilitățile sunt pe umerii mei”, mai spune Youliia.

Varvara e încă mică și nu înțelege ce se întâmplă. Știe însă că de un an de zile tatăl ei nu este lângă ea ca să îi vorbească, să o strângă în brațe și să se joace împreună.

“Ne-am întâlnit cu soțul meu de două ori în ultimul an. O dată am stat patru zile, iar a două oară o săptămână, după Anul Nou. Nu ne vedem des pentru că ne costă prea mult. Nu ne vedem în Dnipro, pentru că nu suntem în siguranță acolo. Ne vedem în vamă. Fac însă acest lucru pentru fiica mea, să își vadă tatăl. Îi e tare dor de el, vrea să se întoarcă acasă, la fel și eu”, spune Youliia Kravchenko.

De un de zile, viața Youliiei s-a mutat la Timișoara. A fost întâmpinată de voluntari imediat ce a ajuns în orașul de pe Bega. Acum vine zi de zi la Centrul de Consiliere și Suport deschis de Organizația Salvați Copiii și Direcția pentru Protecția Copilului Timiș. E mulțumită și recunoscătoare pentru modul în care a fost primită aici, dar tot simte că viața ei a fost pusă pe pauză.

Youliia Kravchenko, refugiată Ucraina: ”În ceea ce mă privește, simt că viața stă în loc. Nu mă dezvolt ca persoană. Dacă aș fi fost acasă, aveam un serviciu, aș fi progresat, aș fi socializat. Aici însă mi se pare că este o perioadă de stagnare în viața mea. Nu mă dezvolt ca persoană, nu mă integrez în societate. Nu știu dacă războiul se va termină peste două luni iar eu mă voi întoarce acasă. E nevoie să mă integrez aici?”

După un an de război Iulia speră în victoria țării sale. Și vrea să se întoarcă acasă, la fel că toți ceilalți ucraineni care au fugit din calea invadatorilor.

Source link