Cum poate fi extrădată Elena Udrea din Costa Rica. Motivul pentru care procedura ar putea fi îngreunată

Veronel Rădulescu, avocatul Elenei Udrea, susține că nu se va dispune măsura de extrădare a clientei sale pe motiv că fiica fostului ministru are cetățenie costaricană.

Apărătorul Elenei Udrea a dat detalii despre cum a fost reținută clienta sa.

„Nu am apucat să vorbesc cu Elena Udrea. Am vorbit cu Adrian (Adrian Alexandrov, iubitul fostului ministru, n.red.). Ceea ce ştiu este că, în momentul reţinerii, ea se afla la o cafenea. A venit cineva şi s-a prezentat ca fiind de la INTERPOL şi a invitat-o la sediu. În acest moment, Elena Udrea este la sediul Interpol”, a declarat Veronel Rădulescu, într-o intervenţie telefonică la Digi24.

Avocatul a explicat că Elena Udrea va fi prezentată instanței de judecată, însă consideră că nu se va dispune măsura de extrădare, în condițiile în care fiica fostului ministru al Dezvoltării are cetățenie costaricană.

„Drepturile fetiţei sunt protejate de Protecţia Copilului din Costa Rica. Una dintre prevederi este că un copil nu trebuie despărţit de mama lui. Instanţa va analiza toate detaliile şi, cu siguranţă, va ţine cont de statutul de azilant pe care îl are Elena Udrea”, a menționat avocatul, conform sursei citate.

Veronel Rădulescu a spus că nu știe dacă Elena Udrea a aplicat pentru obținerea cetățeniei statului costarican, însă ar exista o posibilitate legală, ținând cont de cetățenia copilului venit pe lume în urmă cu două săptămâni.

Cum au plecat Elena Udrea și Alina Bica în Costa Rica

La începutul anului 2018, atât fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, cât şi fostul procuror-şef DIICOT, Alina Bica, anunţau, prin intermediul avocaţilor, că se află în Costa Rica. La momentul respectiv, niciuna nu avea vreo măsură preventivă, așa că au putut pleca din țară fără probleme, notează Mediafax.

Elena Udrea a solicitat statutul de refugiat în Costa Rica. Avocatul Veronel Rădulescu a precizat, în instanță, că Elena Udrea ar avea statut de refugiat politic, începând din 21 martie, iar una dintre obligațiile pe care le are este aceea de a nu părăsi teritoriul statului Costa Rica.

De asemenea, avocatul Alinei Bica a precizat că fosta șefă DIICOT are statut de refugiat politic în Costa Rica.

În schimb, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că Elena Udrea nu a primit statutul de refugiat politic, pe care-l solicitase. Așadar, magistrații au continuat procedurile în cadrul dosarului.

Pe 17 februarie, fostul ministru al Turismului anunţa că se află în Costa Rica și că este însărcinată cu gemeni. La finalul lunii martie, Elena Udrea transmitea, însă, că a pierdut unul dintre gemeni, conform înscrisurilor depuse prin intermediul avocaților săi.

Pe 5 iunie 2018, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul „Gala Bute”. Atunci, Poliția Română a cerut emiterea unui mandat european de arestare și urmărirea internațională a Elenei Udrea. La acea vreme, Tudorel Toader, ministrul Justiției, anunța că extrădarea Elenei Udrea este posibilă și fără un tratat bilateral cu Costa Rica și că se va ocupa personal de transmiterea cererii de extrădare.

Mai apoi, pe 25 iunie, ministrul Justiției a precizat că și-a îndeplinit la timp și complet obligațiile cu privire la procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea.

Ulterior, pe 20 septembrie, Elena Udrea a născut o fetiță, după cum a anunțat Adrian Alexandrov, iubitul acesteia, într-un mesaj pe Facebook. Veronel Rădulescu, avocatul fostului ministru, a spus că din acel moment nu mai există nicio şansă ca Elena Udrea să fie extrădată, deoarece copilul va primi cetăţenie costaricană, iar statul nu va permite separarea lui de mamă.

Luni, Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis şi instituirea sechestrului pe toate bunurile deţinute de Elena Udrea, până la concurenţa sumei de 4,7 milioane de euro, în vederea confiscării speciale în dosarul Hidrolectrica.

În 27 iunie, Alina Bica a fost dată în urmărire generală, după ce a fost condamnată la patru ani de închisoare cu executare pentru ”favorizarea făptuitorului”, în dosarul în care a fost cercetat şi Adriean Videanu.


Citește și Ilie Năstase se teme că Simona Halep riscă să-și încheie prematur cariera.”Dacă nu apucă să se refacă pe deplin, o s-o țină numai în accidentări”


 

Post-ul Cum poate fi extrădată Elena Udrea din Costa Rica. Motivul pentru care procedura ar putea fi îngreunată apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD