Dosarul 10 August: Unele presupuse infracțiuni s-ar putea prescrie anul viitor, iar altele în 2026 | stiri.tvr.ro

Unele presupuse infracțiuni ale jandarmilor din dosarul 10 August s-ar putea prescrie anul viitor, dacă se aplică decizia CCR, avertizează procurorul militar Bogdan Pîrlog, cel care a deschis acest dosar. Dacă nu se aplică deciziile CCR, faptele s-ar putea prescrie în 2025. Și procurorul general Gabriela Scutea a confirmat că presupusele infracțiuni de abuz în serviciu comise de politicienii care le-ar fi dat ordine jandarmilor să intervină în forță se prescriu în 2026. Până atunci, procesul ar trebui să se finalizeze cu verdict definitiv.

11 August 2022, 20:50

Știrile TVR |



După 4 ani de la mitingul diasporei încheiat cu intervenția în forță a jandarmilor, procurorul militar care a fost acolo și care a deschis dosarul recunoaște că ancheta a fost tărăgănată și o parte din fapte s-ar putea prescrie anul viitor. Bogdan Pîrlog a dat exemplu presupusele infracțiuni ale jandarmilor de fals și purtare abuzivă. Judecătorul este cel care decide dacă aplică deciziile CCR. Dacă nu se aplică, faptele s-ar prescrie în 2025.

Procurorul general al României, Gabriela Scutea, a declarat într-o emisiune tv că presupusele fapte de abuz în serviciu ale politicienilor s-ar prescrie în 2026. Scutea a dat de înțeles că politicienii care le-ar fi dat ordine jandarmilor să intervină în forță inclusiv împotriva protestatarilor pașnici ar putea fi anchetați.

Procurorul general declară că ar putea fi audiate sau reaudiate atât Viorica Dăncilă, premier la acea vreme, cât și Carmen Dan, care conducea ministerul de interne.

Gabriela Scutea spune că procurorii militari au 523 de transcrieri ale discuțiilor dintre jandarmi în cască și imagini cu violențele. Ea susține că doar Jandarmeria București a folosit aproape 400 de grenade lacrimogene și peste 200 de cartușe, iar procurorii au solicitat astfel de informații și de la jandarmii din Craiova și Ploiești, prezenți în Piața Victoriei la mitingul Diasporei din 10 august 2018.

Source link

Latest articles

Related articles