Egoismul și psihologia oamenilor egoiști. Ce duce la apariția acestei trăsături de caracter ne explică specialistul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc

O persoană despre care se spune că dă dovadă de egoism are, în general, o imagine negativă. Termenul în sine este asociat cu lipsa de educație, cu proasta creștere și cu intențiile negative. Psihologul Cezar Laurențiu Cioc explică în detaliu care sunt principalele caracteristici ale egoismului ca mod de viață și ce se află în mintea oamenilor caracterizați de un egoism exacerbat.

Încă din copilărie, părinții sunt ferm convinși că nimeni din lume nu se compară cu copilul lor. Mai ales dacă este copil unic, acesta primește toată afecțiunea, i se oferă toată mâncarea la masă și e mereu ținut în brațe. Așa începe să înmugurească o personalitate egoistă.

Egoismul copilăriei

Copiii plâng și protestează serios când sunt puși să împartă jucăriile lor cu alți copii. Sunt extrem de geloși când părinții iau în brațe alt copil sau se joacă cu el. Același lucru se poate observa și în lumea animală. Puii animalelor cu sistem nervos central se luptă și concurează între ei pentru hrana oferită de părinți, deși sunt frați.

Psihologii au căzut de acord că ființele se nasc egoiste, iar înțelegerea și respectarea drepturilor celor din jur reprezintă un comportament învățat. Astfel, pe parcursul vieții, există o balanță între a urmări propriile interese și a le respecta, în același timp, pe ale celorlalți.

La copii, egoismul se explică științific printr- un alt termen al literaturii psihologice de specialitate: egocentrism. Spre deosebire de egoismul propriu-zis, egocentrismul se referă la o raportare totală și generală a întregii lumi a copilului la propriile nevoi. E ca și cum tu te-ai afla în centrul Universului și totul ar gravita în jurul tău. Aceasta este starea incipientă cu care atât oamenii, cât și animalele vin pe lume. Din acest moment, educația socială va lupta contra egoismului și a egocentrismului, promovând abilitatea și necesitatea de a lua în considerare și drepturile celor din jur.

Egoismul patologic la adulți

Există adulți care nu reușesc să depășească perioada egocentrismului copilăriei, iar egoismul extrem și patologic devine o consecință a acestui fapt. Ei fie nu pot percepe nevoile altora, fie le pot percepe, dar nu au nici o intenție să le respecte. Altfel spus, nu oferă nimic, dar consideră justificat ca persoanele din jur să le ofere totul.

Clinic vorbind, creierul acestor adulți nu dezvoltă niciodată ariile responsabile cu empatia sau inteligența emoțională. Egoismul patologic este strâns legat de narcisism, de comportamentele din spectrul geloziei extreme și invidiei.

Propriul interes este forța care motivează un egoist patologic. Ei își tratează apropiații și familia ca pe niște instrumente prin care își îndeplinește propriile nevoi. Cei din jur devin „mână de lucru” gratuită. Această întruchipare a individualismului dus la extrem pune bazele unei personalități dificile, lângă care conviețuirea de lungă durată devine chinuitoare.

Ce poți face în situația în care ești forțat să interacționezi cu un egoist patologic? Fie instaurezi reguli clare pe care acel om să le respecte și îi oferi sprijin educațional anti-egoism, fie faci eforturi să te delimitezi de el.

Efectele benefice ale egoismului

Relația între egoism și axarea pe nevoile altor persoane este ca o balanță cu două talere aflate mereu în echilibru. Orice dezechilibrare, în oricare dintre sensuri, duce la incapacitate de a funcționa social.

Dacă o extremă este reprezentată de egoismul patologic, cealaltă este situația în care oamenii nu se valorizează deloc și au fost învățați încă din copilărie doar să ofere. Sunt persoane detectate rapid de egoiști și exploatate la maximum. În aceste cazuri, este necesar ca balanța să încline mai mult către un egoism funcțional, ca să se echilibreze acțiunile în beneficiul celor din jur cu cele întreprinse în beneficiul propriu. Această echilibrare se numește antrenament asertiv și se referă la încurajarea unei atitudini hotărâte, responsabile, cu luare de inițiativă, care să respecte și nevoile altor persoane, și pe cele ale propriei persoane. Cu alte cuvinte, un egoism pronunțat este chiar indicat în cazul celor care își trăiesc viața pe principiul sacrificării de sine.

Egoismul altruist

Există un tip de egoism mai șlefuit, mascat sub aparența altruismului. Este egoismul binefacătorilor, bunilor samariteni și filantropilor. Este un tip de egoism cu efecte pozitive asupra tuturor celor implicați în ecuați: cei care primesc se bucură de ceea ce au primit, iar cei care au oferit se simt bine oferind, se simt utili, un statut care le oferă o bucurie pe care o caută mereu.

Este un egoism pozitiv, dar majoritatea oamenilor nu conștientizează că motivația gestului de a oferi vine din plăcerea celui care dăruiește în mai mare măsură decât din nevoia celui care primește. Dacă nu ar face acest gest, ofertantul s-ar simți vinovat, iar acest sentiment i-ar crea o mare neplăcere emoțională. Acțiunea de a oferi reduce ideea de vinovăție și generează un sentiment de plăcere și de eliberare care este în beneficiul ofertantului.

Singura parte negativă a a egoismului altruist este când oferi ceva interesat fiind de beneficii viitoare, adică pentru a avea justificare când vii, la rându-ți, să ceri ceva la schimb. În acest caz, darul făcut obligă la reciprocitate. E ca și cum ai da o măslină pentru ca, mai apoi, să ai motiv să ceri o friptură.

Psiholog Cezar Laurențiu Cioc, specialistul Libertatea


SINTEZĂ | Nemuritorul sau cum a reușit Dragnea să supraviețuiască celei mai importante tentative de eliminare a sa din fruntea PSD

Post-ul Egoismul și psihologia oamenilor egoiști. Ce duce la apariția acestei trăsături de caracter ne explică specialistul Libertatea, Cezar Laurențiu Cioc apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD