Florin Răduță, câștigătorul „X Factor” din 2015: „Au vrut să mă transforme în copia lui Smiley”

Dispărut din lumina reflectoarelor după ce a pus mâna pe marele premiu „X Factor” în 2015, Florin Răduță ne-a dezvăluit de ce a avut nevoie de trei ani ca să facă primul pas în carieră. Nu s-a lăsat pe tânjeală, liniștit că are 100.000 de euro în cont și a scăpat de grija zilei de mâine. Nu, adevărul e altul, spune el.

Odată vraja concursului risipită, Florin s-a lovit de realitatea din industria muzicală. Și a descoperit că fix lucrul care i-a adus premiul cel mare, originalitatea pentru care l-au lăudat toți jurații, îl împiedică să-și facă un nume în showbiz. Solistul ne-a vorbit în exclusivitate despre șocul pe care l-a avut când oameni importanți din domeniu l-au sfătuit să-l imite pe Smiley, dacă vrea să răzbată și să aibă succes.

„Am luat cel mai râvanit premiu, toată lumea mi-a apreciat talentul și identitatea muzicală. Însă m-am lovit de o realitate pe care nu mi-o închipuiam: toți mi-au spus să cânt precum două, trei vedete răsdifuzate la radio. A trecut mult timp să-mi fac curaj, să merg pe drumul meu”, ne-a declarat tânărul.

„Au încercat să schimbe ceea ce sunt”

Tânărul a câștigat concursul datorită originalității, însă tocmai asta l-a împiedicat ulterior să intre în industria muzicală

„Mulți au încercat să schimbe ceea ce sunt. Mergeam în studiouri pentru piese și mi se cerea să cânt ca Smiley sau ca Randi, pentru a vinde și pentru a face hituri. Încercând să am succes și să ofer ce se cerea, am constatat, la un moment dat, că mă îndepărtasem mult de ceea ce sunt cu adevărat și de ceea ce trebuia să fac!”, a completat Florin, care, între timp, a învățat să se exprime prin propriile compoziții.

Prima piesă cu care încearcă acum să dea lovitura este „Goi”, pentru care a filmat și un videoclip. Este o melodie născută după o decepție sentimentală. „Vor urma și alte piese, pentru că ultimul an m-a maturizat foarte mult și din punct de vedere personal, și artistic. M-am depășit din toate punctele de vedere și sper ca oamenii să vadă asta și să îmbrățișeze această nouă latura a mea”, spune Florin Răduță.

El compune, el promovează, el… se impresariază

Tânărul muzician ne-a mai dezvăluit că, după șocul pe care i l-a administrat industria muzicală, a decis ca, măcar o vreme, să se ocupe singur de propria carieră. Pe toate palierele posibile: „De când am câștigat concursul, mă ocup de management, de realizarea proiectelor până la cele mai mici detalii, de promovare, band, concerte… Absolut totul a fost făcut de mine, fără nici un ajutor. Am scris piese în diferite stări și totul a curs foarte firesc, pentru că nu mai încercam să fiu ceea ce nu sunt. Am și un sfat pentru toți cei ce vor să urmeze acest drum: fiți voi înșivă, poate așa schimbăm regulile din muzica românească!”.

Florin, alături de fata frumoasă cu care a filmat videoclipul piesei „Goi”


VIDEO/Laura Lavric a împlinit 72 de ani și e plină de energie! Secretul ei: merge zilnic pe jos 2-3 ore

Post-ul Florin Răduță, câștigătorul „X Factor” din 2015: „Au vrut să mă transforme în copia lui Smiley” apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Reply

Your email address will not be published.