Gabriela Șerban, mama criticului de film Alex. Leo Șerban, donează prin Libertatea 5.000 de euro Institutului Balș, în memoria fiului său

La aproape un deceniu după ce a plecat dintre noi unul dintre cei mai iubiți critici de film, Alex. Leo Șerban, mama lui vrea să facă o donație Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș, locul din care Leo a spus „Ciao” ultima dată. Doamna a vândut garsoniera lui Leo și crede că aceasta e destinația cea mai potrivită a unei părți din bani. A contactat Libertatea, ziarul unde alș (n.r. e celebra sa semnătură din lumea culturală) a scris cronică de film. Ziarul la care Gabriela Șerban e abonată de când se știe.

Am vorbit cu Gabriela Șerban, mama lui Alex. Leo Șerban, la telefon, în plină pandemie, când tehnologia e cel mai ușor mod de a ieși prin voce și imaginație din casele noastre. 

De partea cealaltă a apelului, a firului cum se spunea pe vremuri, doamna Șerban, o femeie în vârstă de 82 de ani, fostă contabilă, a ținut în brațe un calendar cu zodii, unde Leo își nota personalitățile născute la fiecare zodie. Ea a continuat ritualul început de alș și a scris la zodia Rac și numele lui.

Pentru ea, Alex a fost Sandu, iar el când îi trimitea vederi din călătorii se semna mereu «Sandu, copilul tău”.

În dimineața zilei de 9 aprilie 2011, când a plecat de la spital, fără el, a luat “fața de pernă pe care a stat căpșorul lui”, pe care o are și astăzi.

Apoi, prietenii au avut grijă ca ceea ce și-a dorit el pentru înmormântare să se întâmple: să cânte Leonard Cohen, să fie proiectate poze cu Marilyn Monroe și să fie incinerat. Așa a fost.

Astăzi, jumătate din cenușa lui este îngropată la Cimitirul Bellu Militari, unde doamna Șerban a sădit lavandă, iar cealaltă jumătate a ajuns în Italia, așa cum și-a dorit unul dintre cei mai iubiți jurnaliști de cultură pe care i-a avut România. 

Alex. Leo Șerban este încă aici prin tot ce ne-a lăsat nouă, tuturor, pentru că cei care scriu și despre care se scrie nu dispar niciodată. Ultimul lui tweet e unul dintre cadourile lui, la care ne putem întoarce mereu: „atunci cind iti faci planuri=k si cum ti-ai plasa viata in miinile soartei iar soarta ride de tine kiar in ac moment. viata e cobaiu soartei”.

Gestul mamei și cuvintele lui de atunci vin astăzi, îngemănate, ca să ne aline într-unul dintre cele mai dure momente ale acestei lumi, pe care alș a iubit-o enorm. Libertatea este onorată să ducă mai departe gestul Gabrielei Șerban către medicii, asistentele și infirmierele de la Institutul Balș.

”Îmi lipsește dragostea lui foarte mult”

-A trecut aproape un deceniu de când Leo nu mai este aici. Ce au însemnat anii ăștia pentru dumneavoastră?-A fost cumplit. Eu mă gândesc zilnic la el. Mi-e foarte greu fără el pentru eram foarte apropiați. Nu știu dacă ți-am zis, suntem la o zi diferență născuți. 

Am luat fotografia care a fost așezată pe sicriu și am pus-o în sufragerie și vorbesc cu el. Îi spun – uite așa, am vorbit cu cutare. Nu știu cum este fotografia, ai impresia că fața lui începe să zâmbească. Nu mi se pare mie, am mai arătat-o. E parcă m-ar asculta. 

Am o vecină care zice că nu e nevoie, că el oricum știe tot. Atunci când am o problemă și mă așez și plâng, nu vreau să mă vadă așa. Evit să mă plâng la el de ceva, să nu îl sâcâi.

Gabriela Șerban:

De exemplu, Lola, cățelușa noastră pe care am găsit-o în ajunul Crăciunului 2000, s-a îmbolnăvit și ea în anul ăla 2011, a făcut și ea cancer. Am îngrijit-o patru ani. Era foarte greu, era foarte greu să o văd și pe ea suferind. În disperare, m-am dus la el la poză și i-am zis: „mamă, ia-o la tine”. A doua zi Lola a murit, jur.

După ce a murit el a trebuit să merg la psihiatru, gândurile de sinucidere nu mi-au trecut nici acum. 

Dar tot timpul mă gândesc, sinuciderea înseamnă să ajung în iad și atunci nu mă mai întâlnesc cu el. Asta mă ține.

Gabriela Șerban:

Norocul meu e că am aceste animale care îmi ocupă și timp, și bani. Îmi lipsește dragostea lui foarte mult. 

Eu sunt foarte supărată pe medicii care nu lasă pacienții care sunt în stare gravă să se ducă în străinătate. S-a discutat de la început să se facă chetă, să meargă în străinătate. I s-a spus că aici sunt aceleași medicamente, că se tratează la fel. Eu și alții degeaba veneam să îi spunem că sucite și învârtite, el credea ce zic medicii.  

Mereu mă gândesc cum ar fi fost. 

Alex. Leo Șerban

– Leo a lăsat enorm lumii întregi. Ce v-a lăsat dumneavoastră?-Am cartea aia a lui, “De ce vedem filme”. Dedicația scrie așa – «Mamei mele care mi-a dat viață și m-a crescut frumos» (repetă încă o dată dedicația).

Iubea natura. Când se ducea la Cluj, la TIFF, nu exista să nu se ducă în Grădina Botanică. Am găsit în cărțile lui, în agende, flori presate și pene de la păsări.

Gabriela Șerban:

Era sensibil, îi plăceau florile la nebunie. De fiecare dată când venea la mine îmi aducea flori, îi ziceam să nu mai aducă, mi le distrugeau pisicile. El avea un mic balconaș la garsonieră, avea două ciubere cu pământ și acolo avea zorele. Ce crezi tu că făcea? Când era primăvară, se trezea dimineața și mergea pe balcon și număra zorelele, să vadă dacă a mai crescut numărul. 

Am un pahar, un potir să zic așa, plin de cochilii de la melci, adunate de el din toată lumea. 

-Vine un moment în care părinții spun că învață și ei de la copiii lor. Ce v-a învățat pe dumneavoastră Leo?-Îmi plăcea cum e el. Este așa cum trebuie să fie un om, să ajute. El a ajutat foarte mulți oameni în carieră. Și nu numai. Nu exista să treacă pe lângă un cerșetor fără să îi dea ceva. 

Și eu ajut acum. 

Ce să învăț de la el? Deșteptăciunea nu puteam (râde).

Când au apărut telefoanele mobile mi-a luat el unu. I-am spus să nu îmi ia, că nu știu. Mi-a spus: „Lasă, dragă, că nu e nevoie decât să știi să răspunzi”. Și așa am rămas. Nu știu să dau mesaje. În telefon toată lumea are nume, eu, nu, eu am număr fără nume. Țin minte ultimele trei cifre ale celor cu care vorbesc mai des.

-De ce vreți să faceți această donație?-Am bani și vreau să îi dau unde e nevoie. Am vorbit și cu Mihai Grecea, de la Colectiv, să fiu primul donator al asociației pe care o va înființa. M-a mai pus în legătură cu oamenii care aveau nevoie și am donat.

După șapte ani am vândut garsoniera lui Sandu și donez din banii lui, sunt banii lui. Dar am donat și înainte. Nu am putut să vând mai repede, eu trebuia să mă duc acolo, să stau unde a stat el. Să respir. Înainte să o vând am pupat pereții, am pupat ușile. 

Vreau să donez 5000 de Euro la Balș pentru că și Sandu a fost acolo, cunosc spitalul, e exact de infecțioase. Când a apărut porcăria asta (n.r. Coronavirus) primul unde s-au dus bolnavii a fost la Balș. Sper să fac bine. 

Gabriela Șerban:

Înainte să închidem telefonul, doamna Șerban mi-a spus că pentru discuția noastră telefonică a pregătit o listă de amintiri cu Sandu. Lista ei arată cam așa:

Era foarte vesel de mic.A luat premiul I la Olimpiada de Limba Română pe țară, în liceu.La 17 ani i-au publicat o poezie, Green Lemon, în revista americană Chicago Review. O trimisese prin poștă. Argumenta foarte bine, era bun și de avocat. O dată, voia să îl convingă pe un profesor că nu copiase, deși copiase mot-à-mot de la o colegă. “Bubi, începusem să cred că chiar n-am copiat”, i-a spus apoi mamei. Diriginta suna acasă să vorbească cu mine și el vorbea cu ea și se prefăcea că sunt eu.Îi plăceau mașinuțele. Când s-a mutat de la mine la 25 de ani zice – “să nu uit să iau mașinuțele”. L-am întrebat ce o să facă cu ele – “mă mai joc și eu cu ele”. I-am pus o mașinuță în buzunarul de la sacoul cu care a plecat.Bursele, bursa în America.Expoziții de fotografii, a doua lui pasiune. În ‘82 a început să publice în țară.În ‘91 a început să plece în străinătate.A dat mâna cu Regele Mihai la Paris, am poză. Din 2012 există o bursă care îi poartă numele, adresată tinerilor jurnaliști, critici de film, regizori și scenariști.

Apoi, spune ce nu a mai apucat el să facă – avea plănuită o excursie în Lisabona, una dintre țările lui de suflet, pe 26 ianuarie 2011. Ultimul lui drum l-a făcut pe 17 februarie 2011, când s-a internat la Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Matei Balș, cu cancer limfatic.

Gabriela Șerban vrea și să trimită următoarele mulțumiri pentru:

Suplimentul de cultură, care aparține de Polirom, pentru ediția din data de 16-22 aprilie 2011, dedicată lui Dilema Veche, pentru ediția din 5-11 decembrie 2019, dedicată lui Tuturor oamenilor care mi-au fost alături și care nu l-au uitat.

Sursa: {sursa}

Leave a Reply

Your email address will not be published.