La 11 luni de la începutul invaziei, Statele Unite ale Americii și Germania sunt pregătite să ofere un impuls semnificativ Ucrainei prin livrarea de tancuri grele de luptă, au declarat surse pentru Reuters, sprijin pe care Rusia l-a condamnat ca fiind o „provocare flagrantă”. Deși nu a existat o confirmare oficială din partea Berlinului sau a Washingtonului până marți seară, oficialii de la Kiev au salutat ceea ce au spus că ar putea schimba situația pe câmpul de luptă. De asemenea, un organism parlamentar elvețian a propus renunțarea la o interdicție de reexport care împiedică ca muniția pe care o produce să fie trimisă din altă țară în Ucraina. O livrare de tancuri de către SUA către Ucraina ar fi o „altă provocare flagrantă” împotriva Rusiei, a declarat Anatoli Antonov, ambasadorul Rusiei la Washington. Iar fostul președinte rus Dmitri Medvedev afirmă că are suficiente arme pentru a lupta în Ucraina.

Tanc de luptă Leopard 2Foto: Shutterstock Editorial / Profimedia Images
Cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, ziua 336:
07:37 Recentele scandaluri de corupție care au dus la cea mai mare remaniere guvernamentală în Ucraina de la începutul invaziei nu par să fi implicat asistența militară și umanitară furnizată Kievului de către SUA, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, potrivit The Kyiv Independent.
07:24Guvernul rus intenționează să înființeze 24 de colonii penale în teritoriile ocupate ale Ucrainei, potrivit unui decret al Kremlinului publicat pe 24 ianuarie și citat de Kyiev Independent.
01:20Volodimir Zelenski în discursul nocturn de marţi: „Se vorbeşte mult despre tancurile moderne de care avem nevoie. O mulţime de eforturi, cuvinte şi promisiuni. Încă lucrăm la acest lucru”
00:59 Medvedev ține să îi „dezamăgească pe adversari”: „Rusia are suficient de multe arme”
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a susținut marți că „adversarii” Moscovei care monitorizează producția de armament din țară ar fi dezamăgiți întrucât Rusia are „suficient de multe din toate”.
00:36Renunțarea la neutralitate? Elveția vrea eliminarea barierelor în calea reexportului de arme către Ucraina
Un organism parlamentar elvețian a propus marți renunțarea la o interdicție care împiedică reexportarea muniției pe care o produce din altă țară către Ucraina, potrivit Reuters.
Scurtă recapitulare a evenimentelor recente:
- Germania va trimite tancuri Leopard la Kiev și le va permite și altora să facă același lucru – Spiegel. Cancelarul german Olaf Scholz ar fi decis să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina și să permită altor țări, precum Polonia, să facă același lucru, în timp ce SUA ar putea furniza tancuri Abrams, a relatat marți Spiegel. Un purtător de cuvânt al guvernului a refuzat să comenteze informația pentru Reuters. La fel și Ministerul Apărării.
- Volodimir Zelenski în discursul nocturn de marţi: „Se vorbeşte mult despre tancurile moderne de care avem nevoie. O mulţime de eforturi, cuvinte şi promisiuni. Încă lucrăm la acest lucru”
- SUA înclină spre furnizarea de tancuri Abrams către Ucraina. Administraţia Biden înclină să trimită tancuri Abrams în Ucraina, iar un anunţ ar putea fi făcut chiar săptămâna aceasta, scrie marţi, pe surse, ziarul The Wall Street Journal, care precizează că Preşedinţia americană a refuzat să comenteze.
- Alți doi parlamentari ruși ameninţă Chişinăul: „Ne-a supărat în ultima vreme” / „Republica Moldova s-ar putea dezintegra dacă aderă la NATO”. „De obicei, reacţionăm la acţiunile care au loc. Moldova ne-a supărat în ultima vreme cu o serie de decizii ale sale”, a declarat pentru ziarul Vedomosti Svetlana Jurova, membră a partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin şi prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru afaceri externe din Duma de Stat de la Moscova, camera inferioară a parlamentului rus
- Medvedev ține să îi „dezamăgească pe adversari”: „Rusia are suficient de multe arme”. Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a susținut marți că „adversarii” Moscovei care monitorizează producția de armament din țară ar fi dezamăgiți întrucât Rusia are „suficient de multe din toate”.
- Zalujnîi moștenește un milion de dolari și îl donează forțelor armate ucrainene. Comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnîi, a moștenit 1 milion de dolari de la un american de origine ucraineană, Gregory Stepanets, și a donat banii armatei ucrainene, a relatat New York Times.
- Olanda ar putea furniza Ucrainei 18 tancuri Leopard 2. Premierul olandez Mark Rutte a declarat că Olanda ia în considerare cumpărarea a 18 tancuri de luptă principale Leopard 2, pe care le închiriază de la Germania, pentru a le furniza Ucrainei, potrivit Kyiev Independent.
- Putin admite o lipsă de medicamente și o creștere a prețurilor în farmaciile din Rusia. Președintele rus Vladmir Putin a afirmat că inspecțiile efectuate în farmaciile din Rusia au indicat lipsa unor medicamente, precum și o creștere a prețurilor. „Adevărul e prețurile noastre au crescut în ultima vreme și a existat o anumită penurie a unor medicamente, în ciuda faptului că am înregistrat o creștere a producției de produse farmaceutice”, a spus Putin, potrivit TASS.
- Şeful mercenarilor Wagner cere parlamentului rus să interzică relatările negative din presă despre oamenii săi. Evgheni Prigojin, fondatorul grupului de mercenari Wagner care luptă pentru Rusia în Ucraina, a cerut parlamentului de la Moscova să interzică relatările negative din presă despre oamenii săi prin modificarea Codului penal, astfel încât „discreditarea” luptătorilor să fie pedepsită cu până la cinci ani de închisoare.
—————-
Evenimentele privind Războiul din ziua 335 au fost LIVE aici pe HotNews.ro