LIVE UPDATE | Coronavirus România, 23 mai. Bilanțul total al infectărilor a ajuns la 17.712

Numărul persoanelor diagnosticate cu COVID-19 în România a ajuns la 17.712, după ce, vineri, au fost confirmate 127 de cazuri noi. Numărul deceselor a ajuns la 1.170.

UPDATE 10.25 – Patru decese au fost raportate sâmbătă dimineață de Grupul de Comunicare Strategică, iar numărul total a ajuns la 1.170.

Este vorba despre un bărbat de 89 de ani din jud. Sibiu, care a murit ieri, după ce a fost confirmat cu coronavirus în 5 mai. Avea probleme cardiovasculare.

O femeie de 66 de ani din Bistrița-Năsăud a fost confirmată în 15 mai și a murit ieri. Avea diabet zaharat, neoplasm, hipertensiune și insuficiență cardiacă.

Din jud. Botoșani, un bărbat de 80 de ani a murit ieri după ce testul pentru COVID-19 a ieșit pozitiv în 16 mai. Avea neoplasm pulmonar.

O femeie de 54 de ani din jud. Vrancea a fost confirmată în 14 mai și a murit ieri. Avea probleme cardiovasculare, hipertensiune, o boală renală cronică pentru care făcea dializă și obezitate.

Vestea bună este că vineri, 22 mai, a fost raportat cel mai mic număr de contaminări din 26 martie până în prezent.

De asemenea, o altă veste bună este aceea că dintre persoanele depistate pozitiv, 10.777 au fost declarate vindecate și externate.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt în prezent 8.968 de persoane. Alte 48.643 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

În Diaspora, 3.067 de conaționali s-au infectat și 106 au decedat.

Sursa: {sursa}

Leave a Reply

Your email address will not be published.