Liviu Dragnea a revenit în spațiul public cu replică pentru BOR, după o absență de două zile: „Sunt un om religios, nu practicant”

Liviu Dragnea a avut, miercuri, prima reacție după referendumul pentru redefinirea familiei, care a avut loc în weekend. Liderul PSD, care a fost absent din spațiul public în primele zile după referendum, a spus că se abține „cu mare greutate” să răspundă afirmațiilor BOR, potrivit cărora referendumul a eșuat din cauza politizării acestuia și asocierii evenimentului cu liderul PSD.

„Eu sunt om creştin ortodox şi sunt un om religios, nu practicant. Sunt un om religios şi foarte respectuos. Cu foarte mare greutate mă abţin să dau răspuns la acele ziceri. Cu foarte mare greutate şi doar din respect”, a spus Dragnea.

După eșecul referendumului, care nu a fost validat pentru că nu s-a atins prezența de 30% la vot, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a spus că printre motivele care au condus la acest eșec se numără politizarea evenimentului și asocierea acestuia cu Liviu Dragnea.

„Biserica Română a primit cu mâhnire rezultatul referendumului. Nu este, însă, o înfrângere a Bisericii. (…) Sunt multe cauze pentru neîntrunirea cvorumului: politizarea evenimentului, asocierea referendumului cu Liviu Dragnea, neclaritatea întrebării puse în cadrul referendumului”, a spus Bănescu.

Dragnea a vorbit, miercuri, și despre pragul de prezență la vot, afirmând că „ideea de cvorum diminuează sau inhibă prezența la vot”.

„Nu trebuie să o justific eu (prezența la vot -n.r.). Am văzut tot felul de analize. Sunt câteva constatări. Stăm agățați de un număr ipotetic de oameni care ar putea fi prezenți. Ideea de cvorum se dovedește că diminuează sau inhibă prezența la vot. Cei care sunt împotrivă au la îndemână un mijloc, boicotul. În momentul în care ar fi un referendum fără prag s-ar mări prezența, pentru că ar vota cei care sunt împotriva”, a spus Dragnea.

Întrebat de jurnaliști al cui este eșecul pentru invalidarea referendumului, liderul PSD a răspuns: „Este eșecul fiecărui cetățean român care a votat? Dacă e un eșec, este un eșec al celor care au votat DA. Legea adoptată în Senat nu a fost votată doar de PSD și ALDE”

Întrebat de jurnaliști unde a fost în cele două zile după referendum, Dragnea a răspuns: „Am fost la partid, în Kiseleff. Am fost la partid şi luni şi marţi”.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constiuțua României a avut loc pe 6 și 7 octombrie. 20,41% de români s-au prezentat la vot, sub pragul de 30% necesar validării referendumului. 91,56% au votat „DA”, în timp ce 6,47% au votat „NU”.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV/ Cum se apără bărbatul acuzat că și-a torturat și sechestrat șase ani iubita: «Avea probleme de comportament. Într-o dimineață m-am trezit cu ea cu ochiul vânăt»

Post-ul Liviu Dragnea a revenit în spațiul public cu replică pentru BOR, după o absență de două zile: „Sunt un om religios, nu practicant” apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD