Macron-Trump, o ciocnire spectaculoasă de viziuni și orgolii la summitul NATO

TIMISOARA - Software pentru Restaurante - Bar - Pensiuni - Hotel - Magazin -
HORECA MANAGER 0728-442-399

Emmanuel Macron și Donald Trump s-au contrat într-o conferință de presă tensionată la Londra, marți, în prima zi a summitului NATO, pe subiecte diverse, de la ISIS la Turcia și la felul în care funcționează Alianța în general.

A fost o ciocnire a viziunilor diferite despre lume, dar și una a orgoliilor, iar președintele Emmanuel Macron a condus discuția, schimbând fără probleme din franceză în engleză, reușind de cele mai multe ori să aducă argumentele convingătoare.

Macron a respins cu un gest gluma lui Donald Trump despre luptătorii europeni ai Statului Islamic aflați cum în Siria și Irak.

”Ați dori niște luptători ISIS drăguți?” a întrebat Trump, menționând că mulți dintre aceștia ar fi din Franța.

”Pot să vi-i aduc”, a adăugat el, reluând astfel o temă pe care a insistat de mai multe ori.

”Să fim serioși”, i-a tăiat-o Macron, care a admis că unii luptători ISIS sunt europeni, dar a punctat: ”Marea majoritate sunt din Siria sau Irak, iar problema principală este că Satul Islamic nu este învins deocamdată”.

Macron și-a reiterat poziția anterioară, cum că NATO se află în ”moarte cerebrală”, iar Trump, care înainte de întâlnirea liderul francez criticase această declarație, a fost destul de reținut.

În schimb, încurajat de timiditatea omologului său, Macron a observat cu evidentă mulțumire că afirmația lui a generat reacții. ”O susțin în continuare”, a spus el.

Macron a găsit o replică pentru Trump chiar și când acesta a reluat tema sa preferată, a majorării cotelor din PIB pe care europenii le alocă Apărării.Liderul francez a fost de acord cu acest lucru, dar a subliniat că dacă aliații vor avea doar discuții despre bani și nu despre funcționara NATO, atunci ”nu suntem serioși”.

Și cum Turcia este una dintre problemele NATO, din punctul de vedere al lui Macron, discuția a ajuns inevitabil și aici.

Atac dur al lui Macron la adresa Ankarei

În vreme ce Trump a menționat că are o relație bună cu președintele Recep Tayyip Erdogan, președintele francez nu a iertat Ankara.

Macron s-a arătat nedumerit că o ţară membră a NATO poate să cumpere rachete antiaeriene ruseşti, o referire la achiziția de către Turcia a sistemelor anti-ariene S-400.

Apoi, Macron a făcut referire la asaltul Turciei împotriva kurzilor din Siria.

“Când mă uit la Turcia, văd că luptă în prezent împotriva celor care au luptat alături de noi. Şi uneori lucrează cu intermediari ai Statului Islamic”, a declarat Macron.

Contrele pe tema chestiunilor sensibile de securitate au pus în umbră o altă dispută, pe tema taxelor pe care Franța vrea să le impună companiilor americane din domeniul tehnologiei.

Cei doi au atins totuși și această problemă, Trump asigurând că SUA vor impune taxe pe vinurile franceze dacă un acord nu va fi atins.

”Avem un diferend minor. Cred că-l vom putea depăşi”, a spus Trump. ”Cred că vom putea rezolva această situaţie cu preşedintele Trump”, a afirmat la rândul său Macron.

Întrebat de Rusia, Trump s-a grăbit să sublinieze că, cel puțin în această privință, Macron este de acord cu el: este nevoie de o relație bună cu Moscova.

Liderul francez i-a dat dreptate, dar a nuanțat, spunând este necesar un dialog strategic cu Rusia, ”fară naivitate” pentru a reduce stările conflictuale cu această ţară, dar cu o ”precondiţie”, şi anume soluţionarea crizei dintre Rusia şi Ucraina.

Sursa: {sursa}

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.