Mădălina Dobrovolschi pleacă de la Realitatea Plus. Cu cine va fi schimbată

Mădălina Dobrovolschi, fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Klaus Iohannis, a anunțat pe Facebook că încetează colaborarea cu postul TV Realitatea Plus, anunță ziare.com.

Realizatoarea emisiunii ”Legile Puterii” a precizat că decizia a fost luată de postul Realitatea Plus, care a decis o schimbare de politică editorială.

”A fost ultima emisiune la Realitatea Plus. Vă mulțumesc mult pentru că ați fost alături de mine. Am simțit în fiecare zi susținerea voastră! Postul a decis o schimbare de politică editorială”, a notat Mădălina Dobrovolschi pe Facebook.

”Le mulțumesc și colegilor! O mențiune de final, dar foarte importantă- în comunicatul postului s-a strecurat o eroare- NU MĂ ALATUR ECHIPEI DE GUVERNARE. Când voi avea anunțuri despre următorii pași vă asigur că le voi face eu, ca de obicei, aici! Vă îmbrățisez pe toți!”, a adăugat fosta purtătoare de cuvânt a președinției României.

Realitatea Plus a anunțat, pe site-ul televiziunii, că locul Mădălinei Dobrovolschi va fi luat de Alexandra Păcuraru, fiica patronului postului, Maricel Păcuraru.

”Legile Puterii va fi moderată începând de luni, 5 octombrie, de realizatoarea TV Alexandra Păcuraru. Aceasta va fi față în față cu cei mai puternici oameni în stat, cu liderii momentului și cu cei mai buni analiști”, a notat realitatea.net.

https://www.facebook.com/madalina.puscalau/posts/4807361829281732

FOTO: Facebook – Mădălina Dobrovolschi

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD