Mihai Petre revine în juriul Românii au talent

Mihai Petre revine în juriul show-ului de divertismentRomânii au talent. Alături de Andra, Andi Moisescu și Florin Călinescu, Mihai va începe vinerea aceasta călătoria în căutarea viitorilor eroi naționali.

Juratul vine cu forțe proaspete, cu foarte mult entuzisam și energie și este nerăbdător să înceapă filmările pentru sezonul #9suprem.
„Sunt bucuros să revin în show-ul pe care-l iubesc. E un sentiment foarte plăcut, similar celui pe care-l trăiești atunci când te întorci acasă după mult timp și abia aștepți să te reîntâlnești cu cei dragi. Mă refer aici la colegi, dar și la cei mai talentați români, cu care voi avea privilegiul să interacționez din nou. Eu, Andra, Andi și Florin ne dorim să scoatem la iveală talentul suprem. Eu mă voi îngriji în mod special, în stilul meu caracteristic, să scot la iveală numai talentul din această emisiune”, a declarat Mihai Petre.


Vineri, 5 octombrie, Românii au talent dă startul filmărilor pentru sezonul #9suprem! În acest weekend, Andra, Andi Moisescu, Florin Călinescu și Mihai Petre vor vedea primii concurenți și se vor bucura de talentul autentic adus pe scenă, pe care-l vor duce mai departe în cel mai tare show de divertisment. Smiley și Pavel Bartoș vor asigura buna dispoziție în culise și vor sta aproape de cei înscriși în competiție, ajutându-i să-și depășească emoțiile și să convingă jurații că merită să continue competiția.


Citește și: REPORTAJ: Mica dorință a ultimilor 10 bolnavi de la ultimul spital de lepră din România: Să vadă marea/ VIDEO&FOTO


 

Post-ul Mihai Petre revine în juriul Românii au talent apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD