Ministerul Sănătății nu a deschis nici un spital nou / Jumătate din spitale sunt mai vechi de 50 de ani / Alocarea fondurilor pentru investiții este netransparentă

Guvernul României nu a construit nici măcar un spital nou din 2014 până acum, arată un raport de audit realizat de Curtea de Conturi pentru perioada 2014-2021 la Ministerul Sănătății, potrivit unui comunicat de presă.

Raportul arată o realitate dezolantă, în care investițiile sunt netransparente și nu acoperă nevoile pacienților.

Obiectivul general al auditului a vizat evaluarea modului în care, în perioada 2014–2021, Ministerul Sănătății a asigurat, în cele 58 de unități sanitare spitalicești aflate în subordinea/ coordonarea sa, nevoia de personal sanitar și infrastructură sanitară, fiind urmărită, în raport cu cele două paliere analizate, îndeplinirea criteriilor de economicitate, eficiență și eficacitate.

Principalele concluzii ale raportului:

  • peste 50% dintre clădiri au o vechime mai mare de 60 ani, 10 dintre acestea având și peste 100 de ani; 
  • aproximativ 15% din numărul clădirilor, reprezentând 20% din totalul suprafeței utile aferente unităților sanitare din subordinea Ministerului, sunt încadrate în una din cele 4 clase de risc seismic;
  • două unități sanitare (Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu” și Spitalul Județean Clinic de Urgență “Sf. Spiridon” Iași) au în administrare 10 clădiri încadrate în Clasa de risc seismic RsI, din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbușire în cazul unui cutremur;
  •  46% dintre unități nu sunt autorizate ISU, deficiențele importante regăsite la majoritatea unităților sanitare controlate vizând: funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu; neasigurarea echipării construcțiilor cu mijloace de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu sau nefuncționarea acestora la parametrii la care au fost proiectate; neorganizarea corespunzătoare a activității de apărare împotriva incendiilor, în special pe aspecte ce privesc evacuarea utilizatorilor în caz de incendiu; capacitatea redusă de salvare a pacienților care nu se pot evacua singuri din cauza lipsei personalului medical (medici și asistente), în special din turele de noapte;
  • 75% din totalul fondurilor alocate celor 58 de spitale din rețeaua Ministerului Sănătății au fost pentru achiziția de aparatură medicală și doar 25% dintre acestea au fost pentru construcții, modernizări, consolidări, reparații capitale ale clădirilor;
  • alocarea fondurilor pentru investiții nu este una transparentă, nefiind identificată o procedură privind criteriile de alocare a acestora.

În perioada analizată, din cele 12 obiective de investiții, anexă la bugetul aprobat al Ministerului Sănătății în perioada 2014 – 2021, au fost finalizate doar șapte obiective, celelalte fiind în curs de realizare. Nu s-a construit nicio unitate sanitară nouă cu paturi, cu excepția reamenajării Institutului Regional de Oncologie Iași. Construcția Institutului Regional de Oncologie Timișoara, de la data înființării ca obiectiv de investiții în curs de finalizare în subordinea Ministerului Sănătății (anul 2009) și până la finalul anului 2021, nu a fost demarată.

Mai mult decât atât, din cele opt spitale regionale de urgență propuse în Strategia Națională de Sănătate 2014-2020 s-au identificat demersuri de realizare doar pentru patru dintre acestea, respectiv trei spitale regionale de urgență (Iași, Cluj și Craiova) pentru care Ministerul Sănătății gestionează proiectele de construcție și care se află în stadiul de proiect tehnic, și un spital regional de urgență la Brașov pentru care UAT Municipiul Brașov a inițiat o serie de demersuri în anul 2021.

Cu toate că, potrivit prevederilor legale în vigoare, Ministerul Sănătății este autoritatea publică desemnată să efectueze achiziții centralizate, în perioada 2014 – 2021 au fost efectuate achiziții centralizate doar pentru două tipuri de dotări necesare unităților sanitare, respectiv echipament medical de screening auditiv și incubatoare medicale pentru nou născuți.

În ceea ce privește managementul resurselor umane, raportul arată cum salariile personalului medical au crescut în medie de trei ori față de anul de raportare 2014, însă gradul mediu de ocupare al posturilor vacante de medici a fost de 72%, iar al asistenților medicali de 80%. În medie, în perioada analizată, 83% din posturile vacante din sistemul sanitar nu au fost scoase la concurs.

În primele 10 specialități medicale cu cel mai mare deficit de medici se încadrează: anestezie și terapie intensivă, psihiatrie, cardiologie, radiologie-imagistică medicală, chirurgie generală, recuperare, medicină fizică și balneologie, medicină de urgență, medicină de laborator, medicină internă și gastroenterologie.

O altă concluzie a raportului arată că în România nu există un Centru de arși care ar putea trata cazuri foarte grave și nici Centre de recuperare medicală a pacienților care au suferit arsuri severe. În prezent există doar 37 de paturi în opt unități sanitare care pot trata cazuri doar până la o anumită complexitate. Pe lângă aceste locuri există și un număr de aproximativ 300 de paturi în spitalele județene și municipale din întreaga țară, dedicate îngrijirii pacienților cu arsură de severitate mică spre medie, care necesită îmbunătățiri.

În general, în perioada analizată, au fost alocate fonduri mai mult pentru dotarea cu echipamente medicale pentru unitățile sanitare publice cu compartimente de arși, respectiv  aproximativ 30,8 mil. lei alocați de Ministerul Sănătății prin transferuri de capital și 38 mil. lei prin mecanismul Băncii Mondiale și mai puțin pentru construcția/ consolidarea clădirilor aferente spitalelor care tratează arșii (19,4 mil. lei).

Cu privire la dotarea unităților sanitare cu echipamente medicale de imagistică, aproximativ 53% din totalul celor 58 de spitale au raportat că dețin echipamente de imagistică medicală (CT și/sau RMN). În acest context, comparativ cu anul 2014, în anul 2021 a crescut atât numărul unităților sanitare care dețin echipamente de tip CT și/sau RMN, cât și numărul acestor dotări (numărul de CT-uri a crescut cu 84 %, iar numărul de RMN-uri a crescut cu 114%).

Referitor la managementul resurselor umane, raportul concluzionează necesitatea înființării unei baze de date integrate care să fie actualizată în timp real și să reflecte numărul de posturi vacante de medici pe specialități, cu acces pe nivel de competență. Totodată, această bază de date ar trebui să reflecte numărul medicilor rezidenți care au finalizat pregătirea în rezidențiat și s-au întors/nu s-au întors la postul pentru care au candidat la concursul de rezidențiat.

În ceea ce privește gestionarea infrastructurii spitalicești, Curtea de Conturi recomandă crearea unei platforme integrate, cu acces pe nivel de competență, care să cuprindă evidența echipamentelor de imagistică medicală și care să constituie baza analizei investițiilor viitoare în echipamente de acest fel. De asemenea, auditorii publici externi recomandă ca alocarea fondurilor pentru investiții să se realizeze în mod transparent, prin utilizarea unei proceduri privind criteriile de alocare a acestora.

Source link