Internat în spital imediat după o ieşire violentă de pe circuit, vineri, la testele Marelui Premiu al Portugaliei la MotoGP, pilotul spaniol al GasGas-Tech3, Pol Espargaro este stabil şi în afara oricărui pericol, a anunţat sâmbătă Hervé Poncharal, patronul GasGas-Tech 3.
Pol Espagaro a suferit un accident violent vineri, în timpul celei de-a doua şedinţe de antrenament, iar raportul medical după examinările de la spitalul Faro menţiona chiar leziuni ale coloanei vertebrale.
Diagnosticul final este însă unul mai blând, deoarece spaniolul de 31 de ani suferă în principal de o fractură a unei vertebre şi o alta la maxilar. „A fost un moment oribil”, a declarat Hervé Poncharal, patronul echipei GasGas-Tech3, pentru site-ul MotoGP.com. „Dar vestea bună este că Pol se va recupera complet. Va avea ocazia să ducă o viaţă normală şi să revină ca pilot de MotoGP”, a precizat Poncharal.
Este încă prea devreme pentru ca medicii să anunţe un program de recuperare, dar este cert faptul că Espargaro va rata Marele Premiu al Argentinei şi, foarte probabil, şi alte Mari Premii care urmează.
Poncharal a mai spus că „pilotul ar trebui să se întoarcă la Barcelona la începutul săptămânii. Sunt câteva lucruri de verificat. Principala întrebare este dacă va avea nevoie de o intervenţie chirurgicală la maxilar. Restul – stomac, spate, plămâni – nu o să spun că sunt în regulă, dar nu constituie o problemă”, a încheiat Hervé Poncharal.
În absenţa lui Pol Espargaro, pilotul Augusto Fernandez va fi unicul reprezentant al echipei GasGas-Tech3 în Portugalia. Echipa nu a anunţat încă un înlocuitor pentru Espargaro, în cazul unei absenţe mai lungi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.