Retețe de cozonac. Cum să faci cei mai gustoși cozonaci de Crăciun

TIMISOARA - Software pentru Restaurante - Bar - Pensiuni - Hotel - Magazin -
HORECA MANAGER 0728-442-399

Mirosul de cozonac proaspăt scos din cuptor ne aduce aminte de cele mai multe ori de copilărie și de momentele petrecute alături de familie. Acum, de Crăciun, cozonacul este printre cele mai importante preparate de pe masă.  Nu contează să fie doar pufos, ci să aibă și o umplutură delicioasă. De aceea, îți propunem mai multe rețete de cozonac, cu care să îți impresionezi invitații de sărbători.

Rețete de cozonac
Iată ce rețete de cozonac pentru Crăciun îți recomandăm:
Rețetă pentru cozonac cu cacao, nucă și rahat;Rețetă pentru cozonac pufos;Rețetă pentru cozonac fără frământare;Rețetă pentru cozonac moldovenesc;Rețetă pentru cozonac cu umplutură de mac;Rețetă pentru cozonac făcut la mașina de pâine;Rețetă de cozonac ardelenesc;Rețetă de cozonac cu brânză dulce;Rețetă pentru budincă de cozonac;Rețetă pentru cozonac cu mac și stafide;Rețetă de panettone;Rețetă de cozonac fără gluten cu portocale, ciocolată neagră și ghimbir
Rețetă pentru cozonac cu cacao, nucă și rahat
Ingrediente:

Pentru aluat de cozonac:

1 kg faină500 ml lapte4 ouă250 gr zahăr50 gr unt50 ml ulei50 gr de drojdie proaspătăcoaja de lamiaeun praf de sare

Pentru umplutură:

3 linguri de cacaoo fiolă cu esență de rom250 de gr de rahat tăiat cubulețe250 gr de nucă măcinată100 g stafide150 gr zahăr4 albușuri
Mod de preparare cozonac cu cacao, nucă și rahat

Cu cel puțin o zi înainte de preparare, toate ingredientele trebuie să fie ținute la temperatura camerei.Se face o maia din drojdie, o lingură de făină și 100 ml de lapte călduț, care se lasă apoi să crească într-un loc cald, până când se face de două ori mai mare.  În acest timp, se separă albușurile de gălbenușuri, iar cele din urmă se freacă cu zahărul și cu puțin praf de sare până se albesc.

Se încălzește laptele și se adaugă peste galbenușuri.  Întreaga compoziție se amestecă bine, până nu se mai simte zahărul. Se adaugă esența de rom, coaja de lămâie și portocală.

Într-un vas încăpător, se adaugă făina cernută de 2-3 și se face o gropiță la mijloc, unde se adaugă laptele și maiaua. Se frământă până se încorporează tot. Se încălzește untul și uleiul și se pune câte un pic, până se încorporează în aluat. Apoi, se acoperă aluatul și se lasă la crescut, aproximativ 45 de minute, la un loc călduros.

Albușurile se bat spumă cu zahăr. Se adaugă cacao, nucă toccata și se amestecă întrega compoziție.

După ce aluatul a crescut, se împarte în două părți, iar prima parte se împarte din nou în două. Pe fiecare se pune din amestecul de cacao și nucă, iar pe deasupra se adaugă și rahat. Se rulează și se împletesc ambele rulouri. La fel se procedează cu aluatul rămas.

Ulterior, se pune în tava de cozonac, tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu ulei și tapetată cu haină. Se mai lasă la crescut încă 30 de minute, iar apoi se unge cu un ou se presară zahăr. Se introduce în cuptor aproximativ 45 de minute, până se rumenește frumos deasupra. În prima jumătate de oră, ușa de la cuptor nu se deschide, pentru a nu se lăsa compoziția.

Sursa: culinar.ro

Rețetă pentru cozonac pufos
Ingrediente:
1 kg făină2 cubulețe de drojdie proaspătă500 ml de lapte gras250 de grde zahăr tos200 de g de unt6 gălbenușurio linguriță sare3 plicuri de zahăr vanilatcoajă de lămâieumplutură după preferință
Mod de preparare cozonac pufos:

Făina se cerne de trei ori, încă de cu seara, pentru ca astfel să devină mai pufoasă. Apoi, într-un vas se încălzește laptele cu tot zahărul, iar apoi se lasă la răcit. Se pregătește maia din drojdie. Astfel, drojdia se topește cu o linguriță de zahăr, se adaugă două linguri de făină și alte 2-3 linguri de lapte. Se lasă la crescut în mijlocul movilei de făină.

După ce și-a dublat volumul, se adaugă toată cantitatea de lapte și cinci gălbenușuri frecate. Apoi se frământă aproximativ jumătate de oră. Aluatul se lasă la dopsit în bucătăria încălzită aproximativ 40 de minute. Apoi, se împarte în patru părți. Fiecare bucată se întinde pe masă și este umplută după preferințe – cacao, nucă, stafie, rahat, fulgi de ciocolată.

Se fac patru suluri și se împletesc două câte două. Se adaugă în tava tapetată cu hârtie de copt și apoi se ung cu un gălbenuș de ou amestecat cu o lingură de lapte. Se lasă la crescut din nou până când își dublează volumul și apoi se bagă la cuptor aproximativ 45 de minute.

Sursa: gustos.ro

Rețetă pentru cozonac fără frământare
Ingrediente:
1 kg de făină300 g zahărjumătate de pachet de unt5 ouă200 ml de lapte400 gr nucă5 linguri de ulei4 linguri cacaocoajă de lămâieo fiolă de esență de rom42 g de drojdie crudăzahăr vanilat
Mod de preparare cozonac fără frământare:

Se separă ouăle, iar albușurile se bat cu jumătate din cantitatea de zahăr și se amestecă cu nucă și cacao pentru umplutură.

Pentru aluat se pune drojdia cu laptele călduț și două linguri de zahăr la dopsit, într-un crater făcut în făină. Ulterior, se adaugă gălbenușurile și restul de zahăr. Se adaugă și esența, uleiul, untul topit și călduț, dar și puțină sare. Se amestecp întreaga compoziție până când se încorporeză toată făina și se obține un aluat elastic.

Vasul în care este aluatul se acoperă cu folie și se lasă într-un loc cald timp de aproximativ o oră. Apoi, cu mâinile unse cu ulei se împarte în patru părți, care se întind în formă de foaie și se umplu cu compoziția de nuci. Se rulează și se împletesc patru astfel de suluri.

Fiecare este așezat într-o tavă de cozonac bine unsă și tapetată cu făină. Se lasă la crescut încă o oră și sunt unși cu ou bătu. Apoi sunt introduși în cuptor setat la 180 de grade pentru aproximativ 45 de minute. Când sunt copți, se scot din formă și se presară cu zahăr vanilat praf.

Sursa: petitchef.ro

Rețetă pentru cozonac moldovenesc
Ingrediente:

Pentru aluatul de cozonac:

1 kg de făină8 gălbenușuri300 gr zahăr400 ml lapte50 gr drojdie proaspătăcoajă de lămâieesențe100 gr unt topit100 ml ulei

Pentru umplutură:

albuș de ou bătut cu zahăr și amestecat cu nucă măcinatăbucățele de rahatstafide
Mod de preparare cozonac moldovenesc:

Într-un vas se cerne făina. Se încălzește laptele în care se dizolvă zahărul și se pune coaja de lămâie. Se face maiaua din drojdie cu puțină făină și câteva linguri din laptele preparat deja, care nu trebuie, însă, să fie fierbinte. Se presară peste maia o mână de făină și se lasă la un loc cald, aproximativ 15 minute, ca să crească.

Gălbenușurile se freacă cu sare. Se adaugă laptele călduși și gălbenușurile frecate, în timp ce se amestecă și se frământă cu mâna, în timp ce adăugăm treptat și untul. Se încorporează toată făina. Se lasă aluatul la crescut, într-un loc cald, timp de aproximativ o oră și jumătate.

Ulterior, se împarte în patru, iar fiecare bucată de aluat se întinde cu mâna, pe o plansă unsă cu ulei. Se presară stafide, rahat, umplutura preparată și se rulează. Se împletesc două câte două și se așează în tava de cozonac tapetată cu hârtie de copt sau unsă și se mai lasă la crescut aproximativ 30 de minute. Se ung cu gălbenuș amestecat cu lapte și se dau la cuptor.

Sursa: petitchef.ro

Rețetă pentru cozonac cu umplutură de mac
Ingrediente cozonac cu mac:

Pentru aluatul de cozonac:

400 gr făină 60 gr unt 50 gr zahăr 1 cub de drojdie de bere 1 ou 1 gălbenuş 125 ml lapte călduţ 2 linguri coajă rasă de lămâie 1 plic zahăr vanilat sare

Pentru umplutua cozonacului:

 200 g mac 100 g zahăr 150 ml lapte 1 lingurita unt 1 plic zahăr vanilat 1 lingura coajă rasă de lămâie
Mod de preparare cozonac cu mac:

Drojdia de bere şi o linguriţă de zahăr se dizolvă în laptele călduţ. Se adaugă o lingură de făină, se amestecă bine şi se lasă la crescut, într-un loc cald, 10 minute. Între timp, oul şi gălbenuşul se bat cu restul de zahăr şi un praf de sare, iar untul se înmoaie.

În făina cernută se toarnă maiaua crescută, laptele călduţ aromat cu vanilie şi coaja de lămâie şi compoziţia de ou. Se amestecă până se înglobează toată făina, apoi se adaugă câte puţin unt înmuiat şi se frământă până se obţine un aluat omogen, ce se desprinde uşor de pe vas. Se acoperă cu un şervet şi se lasă la dospit, până îşi dublează volumul, aproximativ o jumătate de oră.

Pentru umplutură, se amestecă macul spălat, laptele, untul şi zahărul şi se fierb până se obţine o compoziţie cremoasă. Se adaugă vanilie şi coajă de lămâie şi se lasă la răcit.

Aluatul crescut se întinde în două foi groase de 1 cm, care se ung cu mac, se rulează şi se împletesc. Se aşază într-o tavă unsă cu unt şi se lasă din nou la dospit, jumătate de oră. Se unge cozonacul cu ou şi se coace în cuptorul bine încins, 35-40 de minute.

Sursa: unica.ro

Rețetă pentru cozonac făcut la mașina de pâine

Din aceste ingrediente ies doi cozonaci mari. Maşina de pâine folosită este aceea cu capacitate de 1 kilogram. Nu dublați cantităţile! Dacă vreţi 4 cozonaci, reluaţi procesul.

Ingrediente pentru aluat:

220 ml de lapte călduţ230 gr de zahăr3 ouă – se bat spumă cu zahărul, după care se adaugă peste lapte1 lingură de smântână35 ml de borş1 fiolă de romun praf de sare100 de ml de ulei70 gr de unt la temperatura camereicoaja de la 1 lămâie mare sau 2 lămâi mici810 gr de făină35 de grame de drojdie uscată (aproape 2 piculeţe de drojdie)

*toate acestea se adaugă în vasul maşinii de făcut pâine, în ordinea în care au fost enumerate

Maşina de făcut pâine se porneşte la programul pentru blat de pizza, care se reia după ce s-a terminat etapa de frământare, pentru ca aluatul să fie cât mai pufos. La etapa de dospire se lasă aluatul aproximativ 15 minute.

Ingrediente pentru compoziţie:

nuci măcinate1 lingură de cacao1 fiolă de rom4-5 linguri de zahăr2 albuşuri de ou

Se amestecă ingredientele uscate, după care se incorporează albuşul de ou. Când aluatul este gata, compoziţia se încorporează într-o jumătate de aluat, după care se îmbină în cealaltă jumătate, luând astfel forma unui cozonac. Se aşează compoziţia în tavă de cozonac unsă cu puţin unt sau ulei şi se mai lasă la crescut 10-15 minute. Înainte de a băga cozonacii în cuptor, ungeţi-i cu gălbenuş şi onrnaţi-i cu nucă sau zahăr. Se lasă la cuptor la foc mediu aproximativ 35-40 de minute.

Rețetă de cozonac ardelenesc kovasc
Ingrediente cozonac ardelenesc:

Pentru aluatul de cozonac:

1 kg faină25 gr drojdie4 oua întregi1/2 litri lapte1 cană zahărvaniliecoajă lămâierom12 linguri ulei

Pentru umplutură:

2 albușuri de ou1 cană zahăr4 linguri de cacaorom200 gr stafide400 g nucă
Mod de preparare cozonac ardelenesc:

Se cerne făina, în mijloc se pune 3/4 cubuleț drojdie frecată cu 1 linguriță zahăr, 2 linguri lapte, 1 lingură fâină. Se lasă la crescut aproximativ  30 min. Se amestecă laptele fierbinte cu zahărul și mirodeniile. Separat, se bat ouăle întregi.

După ce a crescut maiaua, punem laptele călduț, ouăle bine bătue, apoi uleiul călduț, puțin câte puțin. Se lasă la crescut o oră în lighean, până își dubleaza volumul.

Se prepară umplutura, amestecându-se toate ingredientele la rece. Se poate înlocui nuca cu mac fiert în lapte. Se incalzesc bine tăvile, se tapetează cu ulei și făină și se pune aluatul la crescut și în tăvi pentru 30 de minute. Se bagp la cuptor dupa ce am uns cozonacii cu ou bătut.

Sursa: unica.ro

Rețetă pentru cozonac cu brânză dulce
Ingrediente:

Pentru aluatul de cozonac:

600 gr făină120 gr untură sau unt4 linguri zahăr2 ouă un vârf de cuțit sarecoajă de lămâie25 g drojdie150 ml lapteun galbenuș de ou pentru uns

Pentru umplutura cozonacului:

800 gr brânză dulce100 gr unt200 gr zahărzeama de la o lămâie80 gr griș2 ouă100 gr stafide1 vârf de cuțit sare2 esențe sau plicuri de zahăr vanilat

Untura se freacă cu făina. Se adaugă ouăle, sarea, zahărul, coaja de lămâie. Drojdia este dizolvată în laptele călduț și se lasă aproximativ 10 minute, apoi se toară peste făină. Se frământă un aluat potrivit de tare care se lasă aproximativ 30 de minute să crească.

Se frământă brânza cu untul moale până se formează o pastă fină. Se adaugă restul de ingrediente pentru compoziție. Aluatul se împarte în trei și se întinde pe rând câte o foaie. Se pune umplutură și se rulează. Se ung cu gălbenuș de ouă amestecat cu 2 linguri de lapte.

Sursa: petitchef.ro

Rețetă pentru budincă de cozonac
Ingrediente:
3 felii de cozonac întărit300 ml lapte5 ouă3 linguri de zahăresenă de rom/ vaniliecâteva stafide
Mod de preparare budincă de cozonac:

Feliile de cozonac se taie în cubulețe. Se bat ouăle cu zahărul, esențele și apoi se adaugă laptele și puțină sare. Cubulețele de cozonac se îmbină bine cu compozția și se pun în forme unse cu unt sau ulei. Se presară câteva stafide și se lasă câteva minute. Se tornă și restul de lapte cu ou în forme și se bagă la cuptor pentru aproximativ 30 de minute.

Sursa: petitchef.ro

Rețetă de cozonac cu mac și stafide
Ingrediente:
1 pachet de drojdie1 linguriță de zahăr2/3 ceașcă de apă caldă1 cană de unt¼ pahar de zahăr½ linguriță de sare2 linguri coajă rasă de lămâie¼ pahar de lapte praf2 căni de făinăsemințe macStafidejumătate de cană de lapte1 ou
Mod de preparare cozonac cu mac și stafide:

Într-un pahar se dizolvă drojdia și zahărul în apă, iar apoi se lasă timp de câteva minute. Între timp, într-un castron mare, se amestecă untul cu zahăr, sare, coaja de lamăie și lapte. Se adaugă apoi două căni de făină, alternativ cu amestecul de drojdie.

Se amestecă aluatul bine, iar apoi se pune pe o suprafață presărată cu făină. Se amestecă aproximativ 10 minute, până când aluatul este fin. Se adaugă mai multă făină dacă este necesar. Aluatul se pune apoi într-un vas uns, unde se lasă să crească aproximativ o oră.

Se amestecă semințele de mac, zahărul, stafidele, laptele și restul de coajă de lămâie. Se toarnă apă fierbinete peste amestec și se fierbe aproximativ 10 minute până se face o pastă destul de groasă. Ulterior, aluatul se împarte în două, se întinde și se umple cu mac, apoi se răsucește.

Cozonacii se așează pe o tavă tapetată cu hârtie de copt sau unsă cu lei și se coc aproximativ o oră.

Sursa: petitchef.ro

Rețetă de panettone
Ingrediente:
600 gr făină100 gr zahăr200 ml lapte100 gr unt7 gr drojdie uscată2 ouă200 gr fructe confiate1 linguriță extract de vanilie1 lingură coajă rasă de lămâie1 linguriță esență rom1 lingură coajă rasă de portocale2 linguri gem de caise

Se pune făină cernută și drojdia uscată într-un vas. Se adaugă laptele în care a fost dizolvat zahărul, ouăle bătute ușor, esențele și untul topit. Compoziția se frământă până nu se mai lipește de mâini, iar apoi se adaugă fructele confiate și se frământă din  nou.

Aluatul se lasă la dopsit până își dublează volumul. Apoi este pus pe o masă tapetată cu făină, unde se frământă până se obține o bilă care nu se liptește de mâini. Ulterior, se tapetează pereții unei cratițe rotunde cu hârtie de copt și se așează aluatul în cratiță.

Se mai lasă la crescut încă aproximativ 40 de minute. Se ține la cuptor, la foc mediu, până devine rumen la suprafață. Apoi se unge cu gem de caise diluat cu puțină apă fierbinte. Se lasă în formă până când se răcește complet.

Rețetă de cozonac fără gluten cu portocale, ciocolată neagră și ghimbir
Ingrediente:

Pentru aluatul de cozonac:

450 gr faină fără gluten Dr Schar15 gr drojdie proaspătă200 ml lapte50 gr unt2 ouă1/4 linguriță de sare2 linguri zahar1 linguriță pudră de portocale1 linguriță pudră de ghimbir

Pentru umplutură:

100 gr ricotta moale40 gr untcacao100 gr ciocolată neagrăCoajă rasă de la o portocală100 gr de zahăr1 ou pentru uns
Mod de preparare:

Se pun 100 ml de lapte pe foc, împreună cu zahărul. Când laptele este călduț, se oprește focul și se adaugă drojdia. Amestecul se lasă timp de 10 minute. Între timp, se cerne făina, împreună cu sare, pudra de ghimbir și pudra de portocale (care sunt opționale), iar la mijloc se face un crater. Acolo, se toarnă maiaua, apoi ouăle și cei 100 ml de lapte rămași. Se frământă aluatul până când devine moale și nelipicios.

Se frământă încă 10 minute, iar apoi se adaugă untul moale, după care se frământă din nou până când acesta este complet încorporat. Aluatul este lăsat la dopsit pentur o oră și jumătate, într-un loc cald. Apoi, este împărțit în două bucăți egale. Se întinde o bucată într-o foaie dreptunghiulară cu o grosime de aproximativ jumătate de centimetru și se unge cu jumăatate din cantitatea de unt, apoi cu jumătate din cantitatea de ricotta.

Se presară puțină cacao, 50 gr de zahăr și coaja rasă de portocală. Peste toate acestea se pun 50 gr de ciocolată tocată mărunt. Se rulează cu grijă foaia de aluat. Se procedează la fel și cu cealaltă bucată de aluat. Cele două suluri sunt puse în tăvi de cozonac, tapetate anterior cu hârtie de copt sau cu făină și ulei. Cozonacii sunt ținuți aproximativ 30 de minute în cuptorul preîncălzit la 190 de grade.S

Sursa: {sursa}

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.