Schimbare la BAC și Evaluarea Națională 2019. Vor fi introduse testele grilă

TIMISOARA - Software pentru Restaurante - Bar - Pensiuni - Hotel - Magazin -
HORECA MANAGER 0728-442-399

Testele grilă intră în subiectele de Bacalaureat și în cele de la Evaluarea Națională de anul viitor, fără să fi existat vreo dezbatere publică. Ministerul Educației a modificat structura subiectelor chiar de la examenele din acest an școlar. Astfel, subiectele de la BAC și Evaluarea Națională vor avea 40% itemi obiectivi, adică întrebări deschise și tip grilă.

Schimbarea vine în contextul în care nu a existat o dezbatere publică anterioară și se aplică chiar pentru copii care dau examenele în 2019.

Noutatea o reprezintă introducerea acestor itemi și la subiectele de examen de Limba română, Matematică și Istorie, susține Marian Șuță, președintele Centrului Național de Evaluare și Examinare (CNEE).

„Se merge pe abordare unitară la toate disciplinele de examen. La unele discipline erau deja itemi obiectivi, la socio-umane, la geografie. Nu erau astfel de subiecte la Română, la Matematică și la Istorie”, a declarat Marian Șuță, potrivit Edupedu.ro.

Șuță a declarat că aceasta este singura schimbare, „în rest programa este aceeași, sunt respectate și structurile din anii anteriori”.

„A fost o părere a conducerii Ministerului Educației, CNEE și-a spus punctul de vedere, dar s-a luat această decizie. S-a considerat că, în felul acesta, se va reduce diferența în notele obținute de elevi la contestații. Au fost cazuri unde diferența dintre evaluarea de la examen și cea de la contestație a fost destul de mare. Introducând acești itemi obiectivi, se mai reduce decalajul de punctaj”, a mai explicat pentru sursa citată șeful CNEE.

„Noi am fost inițiatorii, dar în final am considerat că nu avem de ce să nu aplicăm solicitarea”, a precizat Șuță.

Totodată, el a mai declarat că decizia a fost luată în cadrul unei ședințe care s-a petrecut în vară. La acea ședință ar fi participat „conducerile direcțiilor din Ministerul Educației, la nivel de secretar de stat, și noi”.


CITEȘTE ȘI: Calvar fără sfârșit pentru handbalista Ada Iliescu. Nu mai aude cu urechea dreaptă și este suspectă de leucemie! Sportiva cere ajutor prin intermediul Libertatea


FOTO: PIXABEY

Post-ul Schimbare la BAC și Evaluarea Națională 2019. Vor fi introduse testele grilă apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.