Singura medie de 10 la Evaluarea Naţională din județul Olt, obţinută de o elevă de la o şcoală din mediul rural

O elevă de la Şcoala Gimnazială „Leonida Marineanu” din comuna Tia Mare este singurul candidat din judeţul Olt care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, în timp ce alţi 53 de elevi au obţinut nota 10 la Matematică, cinci note de 10 fiind şi la proba de Limba şi literatura română, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt, relatează Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Olt, Mirela Paraschiv, a precizat că în judeţ 78,48% dintre mediile la Evaluarea Naţională au fost mai mari de 5, procentajul notelor peste 5 fiind mai ridicat la română (84,62%) şi mai scăzut la matematică (72,35%).

„Eleva care a obţinut media 10 la Examenul de evaluare naţională pentru elevii clasei a VIII-a este de la Şcoala Gimnazială ‘Leonida Marineanu’ Tia Mare. La Limba şi literatura română au fost 6 note de 10, iar la Matematică au fost 54 de note de 10. Medii peste 5 au obţinut 2.126 de candidaţi, iar medii sub 5 – 583 de candidaţi”, a spus Mirela Paraschiv.

Faţă de anul trecut, în acest an, procentajul mediilor peste 5 la Evaluarea Naţională în judeţul Olt este mai mare cu peste 4%.

sursa foto: Pixabay

Source link

Latest articles

Related articles