Ţările Uniunii Europene au adoptat în mod oficial planul de urgenţă al blocului pentru reducerea consumului de gaze

Ţările Uniunii Europene au adoptat vineri, în mod oficial, planul de urgenţă al blocului pentru reducerea consumul de gaze, în timp ce încearcă să economisească combustibil pentru o iarnă cu livrări incerte ale Rusiei, în ciuda faptului că Polonia şi Ungaria se opun legii finale, transmite Reuters, citată de News.ro.

Ţările UE au încheiat săptămâna trecută un acord pentru a-şi reduce cererea de gaze, pentru a încerca să umple depozitele de gaze şi să se pregătească pentru o posibilă întrerupere completă a livrărilor Rusiei.

Acordul cere tuturor ţărilor UE să reducă voluntar consumul de gaze cu 15% în această iarnă şi ar putea face ca reducerile să fie obligatorii în caz de urgenţă a aprovizionării, deşi cu numeroase derogări pentru unele ţări şi industrii.

Ţările UE au aprobat vineri, în mod oficial, legea care va pune în aplicare acest acord.

Toate ţările, cu excepţia Ungariei şi Poloniei, au aprobat legea, potrivit unui document publicat de Republica Cehă, care prezidează în prezent negocierile ţărilor UE. Î

Înainte de a invada Ucraina, Rusia furniza 40% din necesarul de gaze al UE. De atunci, Moscova a redus fluxurile de gaze către Europa, făcând mai dificil pentru statele UE să umple depozitele înainte de iarnă şi determinându-le pe multe dintre ele să intre în cursa pentru a cumpăra combustibil din afara Rusiei şi să ia măsuri pentru a-şi limita cererea de gaze.

Ungaria, care este în discuţii pentru a cumpăra o cantitate mai mare de gaze din Rusia, a fost singura ţară care s-a opus acordului, săptămâna trecută, şi a pus sub semnul întrebării legalitatea regulilor UE care afectează mixul energetic naţional sau securitatea energetică a unei ţări.

Varşovia s-a opus, de asemenea, legii finale, în pofida faptului că a susţinut acordul săptămâna trecută.

Polonia a descris baza legală a legii drept ”defectuoasă” şi a spus că deciziile care afectează mixul energetic al statelor membre ar trebui luate cu aprobarea unanimă a tuturor ţărilor.

Opoziţia lor nu a deraiat planul, care avea nevoie de sprijinul unei majorităţi consolidate din 15 ţări pentru a deveni lege.

De asemenea, Comisia Europeană ”evaluează urgent” posibilitatea introducerii unor plafoane pentru preţul gazelor, a spus într-un comunicat, fără a detalia ce formă ar lua un astfel de plafon.

Citește și…

Source link

Latest articles

Related articles