Transportatorii de persoane din toată țara intră în grevă generală. Peste 900.000 de călători vor fi afectați

Transportatorii de persoane din toată țara vor intra de joi, 11 octombrie, în grevă generală nemulțumiți fiind de prevederile proiectului de Ordin al ministrului transporturilor privind organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere.

“Joi, la ora 12:00, cheia este scoasă din contact şi cei care au curse nu le vor mai efectua. Cred că la acest demers se vor ralia toţi patronii de firme, nu doar cei care fac şi (transport – n. r.) interjudeţan şi judeţean, ci şi cei care fac judeţean”, a afirmat Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT).

În urma acestei decizii a transportatorilor vor fi afectate 800.000-900.000 de persoane zilnic.

„Acest ordin trebuie retras, pentru că altfel el va reprezenta o bombă atomică pentru piaţa de transport din România din simplul motiv că se produce haos. Adică ceea ce în momentul de faţă este ordonat urmează să producă haos. Nu se va mai înţelege nimeni cu nimeni, pasagerul nu va şti în ce microbuz sau autobuz să se urce. Liberalizarea este un proces care trebuie să aibă la bază o perioadă-tampon de pregătire a pieţei de transport. Nu putem veni în 2018 să anunţăm în 2019 liberalizare pentru că înseamnă fie că avem un interes material direct, ca instituţii ale statului sau reprezentanţi ai lor, fie că efectiv suntem inconştienţi”, a afirmat reprezentantul FORT, citat de Agerpres.

Greva transportatorilor de persoane este anunțată și pe site-ul Autogări.ro, cel mai mare centralizator de curse de autocare și microbuze din România. Mesajul afișat atunci când un utilizator intră pe site arată: ”Atenție, grevă generală! Începând de joi, 11 octombrie 2018, 12.00 PM, este anunțată grevă generală în transport pe termen nedeterminat”.


Citește și: Profa de mate din România a devenit expertă în vinuri! Iulia, printre cei mai buni somelieri din lume


 

Post-ul Transportatorii de persoane din toată țara intră în grevă generală. Peste 900.000 de călători vor fi afectați apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD