UPDATE. Interlopul „Dasaev”, acuzat că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbaliști americani la Brăila, râmâne în arest. Apelul i-a fost respins

Daniel Gabriel Husein, interlopul cunoscut sub porecla „Dasaev”, acuzat că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbaliști americani la Brăila, a fost arestat preventiv.

ACTUALIZARE 25 septembrie. Magistraţii de la Curtea de Apel Galați au decis că Daniel Gabriel Husein va rămâne, în continuare, în arest. “S-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpat”, scrie obiectivbr.ro.

Dasaev a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, de magistraţii Tribunalului Brăila, la data de 18 septembrie, el fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

El s-a declarat nevinovat, ca atunci când s-a predat anchetatorilor.

Înregistrările arată că a participat la înjunghierea celor doi baschetbalişti americani la un club din Brăila.

Judecătorii de la Tribunalul Brăila au admis propunerea procurorului de caz și au dispus arestarea preventivă a interlopului, pentru o perioadă de 29 de zile.

Interlopul a fost arestat sub acuzațiile de tentativă de omor calificat asupra a două persoane, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Înainte de a intra la instanță, Dasaev s-a declarat nevinovat, la fel ca în ziua în care s-a predat la Parchet.

La luarea deciziei de arestare au contribuit major două lucruri: cazierul foarte bogat al brăileanului, dar şi faptul că pe imaginile preluate pe camerele de supraveghere se vede destul de clar, din câte spun procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, că Gabriel Daniel Husein a fost implicat cât se poate de activ în bătaia generală din clubul „Music Pub”, potrivit adevarul.ro.

„În cauză se efectuează cercetări pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat, asupra a două persoane, port şi folosire de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. În data de 15/16 septembrie, un bărbat aflat în clubul Music Pub din Brăila a purtat asupra sa un cuţit cu care a şi lovit două victime. Unul dintre tineri a suferit leziuni care îi pun viaţa în pericol, acesta necesitând pentru vindecare 40-45 zile de îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Bucureşti. Cealaltă persoană a suferit leziuni mai uşoare, necesitând pentru vindecare 25- 30 de zile de îngrijirii medicale”, a declarat procurorul Mircea Ciutac

Gabriel Husein fusese reținut cu o zi în urmă, după ce s-a predat anchetatorilor, susținând că este nevinovat.

Potrivit procurorului de caz, Mircea Ciutac, o singură persoană a folosit cuțitul în busculada de la Brăila, în timp ce alte persoane, mai puțin de zece, au fost implicate în scandal și sunt căutate acum de către anchetatori.

Dasaev era căutat de către autorități încă din noaptea de sâmbătă spre duminică, după incidentul de la localul „Music Club”, din Brăila.


Citește și: Povestea lui Ovidiu Ionescu, medaliat cu argint la Europenele de tenis de masă. „Părinții și-au vândut casa pentru a-i plăti antrenamentele în Germania”

Post-ul UPDATE. Interlopul „Dasaev”, acuzat că i-a înjunghiat pe cei doi baschetbaliști americani la Brăila, râmâne în arest. Apelul i-a fost respins apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD