VIDEO | Iarna și-a intrat în drepturi la munte. La Bâlea Lac, Rânca sau în Predeal a nins ca în povești

Iarna și-a intrat în drepturi la munte. La Bâlea Lac, în Sibiu, la Rânca, în judeţul Gorj, şi în Parâng, judeţul Hunedoara, ninge de 24 de ore fără încetare. Prima zăpadă a căzut și în Predeal și Poiana Brașov.

A nins ca în povești sâmbătă la Rânca, iar drumarii au intervenit cu șase utilaje, deoarece stratul de zăpadă este de aproximativ 10 centimetri.

”Se acționează permanent cu lama și material antiderapant”, au transmis cei de la Secția de Drumuri Naţionale Târgu Jiu, citați de Mediafax.

https://www.youtube.com/watch?v=fwaZRfYz0LY

Cel mai gros strat de zăpadă din ţară, de 17 centimetri, a fost măsurat în Păltiniş. Acolo unde a bătut viscolul, stratul de zăpada a ajuns şi la 30 de centimetri, notează Observator.

Turiștii s-au declarat încântați de stratul alb care s-a așternut la munte și au fost nerăbdători să meargă la săniuș sau să se bată cu bulgări de zăpadă.

Pe pârtia Clăbucet, prima zăpadă căzută în acest sezon le-a adus o mare bucurie celor câțiva turiști care au avut norocul să ajungă la Predeal în această perioadă.

Vremea a fost prielnică și pentru testarea tunurilor de zăpadă artificială. Maxima nu a depășit -4 grade Celsius, notează TVR.

S-au bucurat de zăpadă și turiștii care au ajuns astăzi la pârtia Bradu din Poiană.

Deocamdată nu este clar dacă va fi deschis sezonul de iarnă și în ce condiții, deoarece nu au fost stabilite măsurile de securitate sanitară care ar permite funcționarea staţiunilor montane.

Captură video

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD