După ce a rămas din 2021 fără principalul obiect de activitate, colectarea și transportul gunoiului menajer la depozitul de la Mofleni (activitate derulată acum de Iridex), Societate Salubritate Craiova SRL se va apleca mai mult spre serviciile care au în prim plan animalele, anunță Gazeta de Sud.
Mai exact, în afară de ecarisaj, serviciu pe care îl gestionează încă, societatea ar vrea să se ocupe și de creșterea animalelor, ba chiar și de plimbarea, găzduirea și dresajul patrupedelor. Pentru acest lucru va trebui însă să fie modificat actul constitutiv al societății.
Prin urmare, Salubritatea a cerut primăriei să dea dreptul reprezentantului în Adunarea Generală a Asociaţilor să voteze introducerea în actul constitutiv a două noi obiective de activitate secundare, respectiv „creșterea altor animale“ și „alte activități de servicii“.
Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla pe masa consilierilor municipali în ședința ordinară de joi, 26 ianuarie.