WTA Bad Homburg: Campioana en-titre, eliminată în sferturile competiției

Angelique Kerber nu a reușit să își apere titlul obținut la prima ediție a turneului de la Bad Homburg, triplă câștigătoare de Grand Slam fiind învinsă joi în sferturile competiției de categorie WTA 250.

Angelique KerberFoto: FRANK MOLTER / AFP / Profimedia

Aflată pe locul 18 în ierarhia mondială, Kerber a cedat după aproape două ore de joc împotriva franțuzoaicei Alize Cornet (44 WTA), scor 6-2, 2-6, 6-1.

Pentru un loc în finală, Alize va juca împotriva compatrioatei Caroline Garcia (75 WTA), după ce aceasta a eliminat o altă favorită a gazdelor, Sabine Lisicki (fostă ocupantă a locului 35 WTA, care se află în prezent pe locul 804 mondial), scor 6-3, 7-6(7).

Bad Homburg Open, semifinale

Bianca Andreescu vs Simona Halep (4) / Amanda Anisimova

Alize Cornet (9) vs Caroline Garcia.

Bad Homburg Open – Competiție pregătitoare pentru Wimbledon

Competiție de categorie WTA 250, turneul se dispută pe iarbă în perioada 19-25 iunie 2022. Are premii totale de $251.750, iar la start pe tabloul principal se află 32 de jucătoare. Campioana en-titre este Angelique Kerber, titlul cucerit anul trecut.

WTA Bad Homburg 2022: Distribuția punctelor și a banilor

Turul I: €2.750 / 1 punct

Optimi: €3.737 / 30

Sferturi: €5.000 / 60

Semifinale: €8.871 / 110

Finalistă: €15.922 / 180

Câștigătoare: €26.770 / 280.

Source link

Latest articles

Related articles