Marine Le Pen vrea să desființeze sau să reducă drastic diplomația UE dacă ajunge președinte. Kaja Kallas, în vizorul extremei drepte

Marine Le Pen vrea să desființeze sau să reducă drastic Serviciul European de Acțiune Externă, condus de Kaja Kallas, dacă va câștiga alegerile prezidențiale din Franța din 2027, potrivit a patru reprezentanți ai Partidului Adunarea Națională, citați de Politico. Lidera extremei drepte consideră că diplomația europeană dublează eforturile statelor membre și irosește banii contribuabililor. Planul anunțat de partidul său riscă să deschidă un nou front de confruntare cu Bruxellesul și cu Ursula von der Leyen, într-un moment în care influența Uniunii Europene pe scena internațională este deja contestată.