Două tramvaie s-au ciocnit frontal într-o intersecție din București. Un călător a ajuns la spital. Care ar fi fost cauza accidentului

Două tramvaie s-au ciocnit frontal, sâmbătă dimineață, la intersecția dintre Calea 13 Septembrie și Șoseaua Progresului din București, după ce unul dintre ele ar fi fost deviat de un macaz electric. Un pasager în vârstă de 40 de ani a fost rănit și transportat la spital. În urma accidentului, traficul rutier a fost restricționat pe ambele sensuri ale Căii 13 Septembrie, între Șoseaua Panduri și strada Mihail Sebastian.