Anda Adam a încins atmosfera într-un body transparent. Ce apariție

 Anda Adam este una dintre cele mai sexy artiste de la noi și nu ezită să arate acest lucru. De data asta, vedeta s-a pozat într-un body transparent, lăsându-și la vedere bustul extrem de generos. Reacția fanilor a venit imediat.

„Wow sexy, super frumoasă ,  Trup de zeiță? ,Frumusețe ești așa de scumpă! ,  Superbă❤”, i-au scris fanii pe Instagram.

Anda Adam

Chiar dacă aparițiile ei sunt întotdeauna spectaculoase, interpreta fiind foarte atentă la ținutele sale, aceasta recunoaște că familia este pe primul loc, astfel că este mai cumpătată de când a devenit mamă. „Sunt mai cumpătată, pentru că țin și cu casa, am și un copil, trebuie să fiu puțin mai atentă la cheltuieli, pentru că am și alte responsabilități. Ca atare, nu mă pun pe mine pe primul plan.”, a spus Anda Adam, la Antena Stars.

Anda Adam a vorbit recent despre copilărie. Cântăreața, care obișnuiește să-și ducă fetița în toate parcurile de distracție, face asta tocmai pentru că ea nu a avut parte de așa ceva când era mică. Ea ne-a mărturisit că mare parte a copilăriei și-a petrecut-o în compania bunicilor.

Citește și

Sofia Vicoveanca a avut o copilărie marcată de drame. „Am plecat cu mama în coloana de refugiați. Nu împlinisem doi ani”

Post-ul Anda Adam a încins atmosfera într-un body transparent. Ce apariție apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD