Cine este Ovidiu Ionescu. Marea revelație a CE de tenis de masă a fost suspendat de FRTM în 2005

Cine este Ovidiu Ionescu, marea revelație a CE de tenis de masă de la Alicante. Buzoianul de 29 de ani, calificat în finala probei de simplu cu legendarul Timo Boll, a fost suspendat de Federația Română de Tenis de Masă (FRTM), la 16 ani, după ce a plecat să joace în Germania.

Ovidiu Ionescu a început să practice tenisul de masă de la vârsta de șase ani, la CSM Buzău, sub îndrumarea antrenorului Mircea Dinu.

”Ovidiu a fost un copil foarte talentat, dar timid. Am muncit mult cu el. L-am dus multe concursuri. Cât l-am avut elev, cred că am stat mai mult timp cu el decît cu fiul meu. Este băiat muncitor și deștept”, a precizat antrenorul Mircea Dinu pentru Libertatea.

Ovidiu Ionescu visa să ajungă un sportiv de top. Ajunsese printre cei mai buni juniori din țară, dar simțea că nu progresează pe cât și-ar dori. În 2005, Ovidiu a luat o decizie foarte importantă pentru cariera lui ulterioară. Buzoianul avea 16 ani când a plecat să se antreneze în Germania, cu riscul de a nu mai fi convocat la loturile de juniori. FRTM l-a suspendat pe Ovidiu Ionescu, conform regulamentului intern, care prevede că juniorii care se transferă în străinătate până la 18 ani sunt excluși din loturile reprezentative. Părinții l-au susținut pe Ovidiu.

La început, Ovidiu a jucat la TSG 1845 Heilbronn, o echipă din liga regională. Un an mai târziu s-a mutat la Ochsenhausen să joace în Liga a 4-a. Rezultatele lui Ovidiu l-au propulsat în 2008 la echipa TSV Gräfelfing din 2.Bundesliga.

Din 2013, Ovidiu Ionescu evoluază la cel mai înalt nivel în Germania. A debutat în Bundesliga pentru  TTC Hagen, iar din 2015 este legitimat la SV Mühlhausen. 

Ascensiunea lui Ovidiu Ionescu nu avea cum să treacă neobservată de specialiștii din Federația Română de Tenis de Masă. La 19 ani, FRTM i-a ridicat suspendarea, iar antrenorul Mircea Dinu, cel care l-a descoperit la Buzău, l-a convocat în premieră la prima reprezentativă.

”Eu i-am convins pe cei de la Federație că Ovidiu Ionescu merită să fie convocat la națională. Părinții lui au făcut unele greșeli. Am avut și am încredere că Ovidiu poate deveni un jucător de top în tenisul mondial. L-am luat la CM din China. La juniori nu a apucat să câștige vreo medalie continentală pentru că a plecat în Germania și a fost suspendat. Am vorbit cu Ovidiu după calificarea în finală și i-am spus că este ziua lui și trebuie să aibă încredere că-l poate învinge pe Timo Boll. Îl cunoaște foarte bine, a jucat de multe ori contra lui în Bundesliga. Timo Boll a avut meci greu în semifinale, are 37 de ani, și poate fi obosit. Șansele sunt 50-50. Cu Patrick Franziska ar fi fost extraordinar de ușor, l-ar fi bătut sigur”, a concluzionat antrenorul Mircea Dinu.

Ovidiu Ionescu, multiplu campion al României, a dezvăluit pentru Libertatea metodele științifice prin care a ajuns să joace de la egal la egal cu cei mai buni jucători din lume.

 

 


Citește și: Carmen Rădulescu spune adevărul despre invidia din lumea muzicii: „Prietenia, în meseria asta, e o poveste cu… a fost odată”

Post-ul Cine este Ovidiu Ionescu. Marea revelație a CE de tenis de masă a fost suspendat de FRTM în 2005 apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD