Emil Boc este audiat în dosarul Microsoft, la Înalta Curte

Primarul Clujului, Emil Boc, este audiat, joi, în dosarul Microsoft, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Edilul dă declarații în calitate de martor în dosarul în care fostul ministru Valerian Vreme a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Demnitarul a fost acuzat că a încheiat, fără a organiza o licitație publică, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în școli, notează Mediafax.ro.

La sosirea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Emil Boc a refuzat să facă declaraţii. Primarul din Cluj-Napoca a mai fost citat o dată în acest dosar, însă nu s-a prezentat.

În septembrie 2017, fostul ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a fost trimis în judecată de procurorii DNA. El a fost acuzat de abuz în serviciu, după ce a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, un contract de cumpărare a unor produse software Microsoft în şcoli.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, Vreme Valerian, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, a încheiat, fără organizarea unei licitaţii publice, cu D.Con-Net AG, lider al unei asocieri de firme, un contract „ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni şi 13 zile, cu opţiune de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în şcoli”, conform sursei citate.

„Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care Acordul-cadru de furnizare nr. 32/12.08.2009 nu permitea încheierea unui astfel de contract subsecvent. De menţionat este faptul că D.Con-Net AG a achiziţionat licenţele respective la preţul de 2.612.805 euro. Ulterior, în acelaşi context, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achitat către D.Con-Net AG suma totală de 13.904.599 Euro’, conform procurorilor DNA.

Anchetatorii susțin că Ministerul Comunicaţiei şi Tehnologiei Informaţiei a fost prejudiciat cu 11.291.794 euro, existând și un folos patrimonial necuvenit de aceeași valoare, în favoarea D.Con-Net AG.

Vezi și Microsoft, investigată pentru posibile spăgi în Ungaria.


Citește și VIDEO/ Jirí Felix, cehul de 87 de ani îndrăgostit de România de la 6 ani. A început să ne învețe limba cu „Ce te legeni, codrule”


 

Post-ul Emil Boc este audiat în dosarul Microsoft, la Înalta Curte apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD