EXCLUSIV Ciprian Ciucu, dezvăluire despre cum a rupt după doar o zi un protocol de susținere cu Ludovic Orban. De ce candidează la șefia PNL București, de ce îl susține pe Florin Cîțu și ce spune despre negocierile premierului cu primarii

Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, spune într-un interviu pentru G4Media.ro că vrea postul de președinte al PNL București pentru a dinamiza reformele din capitală și pentru a-l sprijini pe Nicușor Dan la Primăria Generală. El dezvăluie în interviul G4Media că a renunțat după doar o zi la un protocol de colaborare cu Ludovic Orban pentru că nu a vrut să fie un lider decorativ de filială.

Ciucu mai spune că e ”prematură” orice discuție despre o candidatură la Primăria Generală și că principalele sale preocupări sunt primăria de sector și întărirea echipei lui Nicușor Dan. În plus, el cere unitate în PNL București, spunând că alegerile din filială de sâmbătă, 24 iulie, nu reprezintă o alegere între Florin Cîțu și Ludovic Orban.

Întrebat despre negocierile lui Cîțu cu primarii aduși cu autocarele la guvern, Ciucu spune că ”dacă pentru a obține scopuri politice se folosesc resurse publice, nu e ok, dar nu sunt sigur că se va întâmpla asta. Nu cred că așa se face politică și că premierul Florin Cîțu, așa cum îl știu eu, face așa politică”.

În ceea ce privește prioritățile pentru Capitală, Ciucu spune că e nevoie de o lege a Bucureștiului care să stabilească competențele primăriei generale și ale primăriilor de sector, apoi de o nouă paradigmă de colaborare cu localitățile limitrofe. În plus, el cere de la guvern și Parlament legi care să permită autorităților locale combaterea a două fenomene care au luat amploare: parcarea ilegală și comerțul neautorizat cu produse alimentare, care pun în pericol cetățenii.

  • Interviul integral cu Ciprian Ciucu:

Rep: Ați anunțat printr-o postare lapidară pe Facebook că veți candida la șefia PNL București, intr-o fotografie cu Florin Citu. De ce candidati, ce vă nemulțumește la modul în care a fost condusă pana acum filiala si ce vreti sa schimbati?
Ciprian Ciucu: Candidez pentru că eu cred că sunt printre cei mai pregătiți membri ai PNL care înțeleg Primăria Capitalei și guvernarea Bucureștiului, dat fiind că sunt deja 6 ani în care m-a preocupat Bucureștiul. Am fost consilier general, apoi am câștigat primăria Sectorului 6 la cea mai mare diferență de voturi, fiind validat astfel de vot. Consider că până acum PNL nu a fost suficient de clar și vizibil pe politicile promovate în CGMB. Din păcate, chiar dacă l-a susținut pe Nicușor Dan, PNL nu a reușit să impună o serie clară de reforme.

Rep: Dați-mi un exemplu de reformă pe care o voiați susținută de liberali
Ciprian Ciucu: Sunt chestiuni structurale. Planificarea bugetară, care presupune inclusiv restructurări, și asta nu s-a întâmplat. E nevoie ca PNL să fie mult mai prezent prin oamenii competenți pe care îi are.

Rep: Dinamica nouă pe care vreți să o imprimați la CGMB o vreți și la primăriile de sector?
Ciprian Ciucu: Răspunsul e extrem de complex. Eu la Primăria Sectorului 6 am făcut restructurări la Poliția Locală, DGASPC, am tăiat costuri inutile, am decuplat interese și contracte care doar scurgeau bani din buget. La nivel de principiu e ceea ce propun pentru PNL la București. De ce la nivel de principiu? Pentru că eu personal nu o să am capacitatea să mă uit în amănunt la fiecare primărie, dar voi lucra cu Nicușor Dan pentru acest deziderat la primăria Capitalei.

Rep: Aveți o relație bună cu șefii de filiale de sector din București?
Ciprian Ciucu: Conducerile filialelor de sector ale PNL au fost alese, sâmbătă vor fi alegeri la PNL București. Am o relație excelentă cu toți șefii PNL București, nu mi-am creat dușmani în PNL, am fost un tip consensual. Acum, pare că Bucureștiul pare diviziat în ce privește preferințele pro-Orban și pro-Cîțu. Cumva, același clivaj de la nivel național. Aceste alegeri nu sunt despre Orban sau Cîțu, ci despre PNL București. Mesajul meu e de unitate, colegii mei să nu se gândească la Orban sau Cîțu, ci la munca mea din ultimii 6 ani, cum m-am luptat cu PSD, ce am făcut pentru București. E crucial ca președintele PNL București să înțeleagă Bucureștiul.

Rep: Dar chiar dvs. v-ați lansat candidatura la șefia PNL București printr-o fotografie alături de Florin Cîțu, unul dintre cei doi candidați la șefia PNL. Cum pot să înțeleagă colegii dvs. apelul dvs. la unitate dacă chiar dvs. v-ați prezentat în fața lor cu o opțiune deja făcută.
Ciprian Ciucu: E o opțiune pe care mi-o asum, dar nu văd neapărat nevoia de a mai merge pe acest clivaj.

Rep: Păi până la 25 septembrie tot partidul va merge pe acest clivaj, că vreți sau nu.
Ciprian Ciucu: În primul rând, sectoarele sunt cele fac delegații la congresul PNL, președintele PNL București nu are nici o putere să impună delegați. De aceea spun că alegerile de sâmbătă sunt pentru București și nu au legătură cu congresul PNL.

Rep: Veți candida la primăria București în 2024?
Ciprian Ciucu: În acest moment nici măcar nu iau în considerare, pentru că e extrem de prematur. Cum pot să spun că voi candida și apoi să construiesc o relație de colaborare cu actualul primar Nicușor Dan? Pentru că eu am nevoie de el și el de mine, cel puțin politic dacă voi câștiga președinția PNL București. Ar fi un anunț prematur, nu ar folosi nimănui la nimic. Important pentru mine e să mă concentrez la Primăria Sectorului 6, să construiesc o relație bună cu primarul general, să performăm. Nu mi se pare acum Nicușor Dan suficient susținut și că înțelege să aibă o echipă mai mare în spate.

Rep: Suficient susținut de partidele din coaliție sau de guvern?
Ciprian Ciucu: Din toate punctele de vedere. Și nu mi se pare că a reușit să atragă o echipă semnificativă și competentă. Oamenii sunt competenți, dar puțini. Are nevoie de susținere mai largă din partea unui partid politic.

Rep: Cum vedeți faptul că Nicușor Dan îl susține în funcție pe șeful ASSMB, rămas în funcție din mandatul Gabrielei Firea?
Ciprian Ciucu: Au fost zone asumate de PNL, mai ales pe infrastructură, și zone asumate de USR PLUS. Nu știu ce să vă spun pentru că nu am toate datele. Din punctul meud e vedere, principial, dacă acești oameni nu au livrat performanță în mandatul Gabrielei Firea, cum să ne așteptăm că vor livra performanță sub Nicușor Dan?

Rep: Ați vrea ca PNL să aibă propiii candidați la toate cele 6 sectoare în 2024, sau militați tot pentru o alianță cu USR PLUS?
Ciprian Ciucu: Eu militez pentru realism. Această strategie electorală va fi făcută pentru circa 2 ani, când vom ști cum stăm. Toate lumea va compara primarii PNL cu cei USR PLUS cu cei așa-zis independenți. Dacă vom performa, cine performează va avea șansa să se impună la următoarele alegeri. E prematur acum să discutăm despre viitoarele alegeri. Nu am timp și chef să mă gândesc la următoarele alegeri, mă interesează ce fac acum, să fac ce trebuie, nu ce e populist. Dacă oamenii vor aprecia munca noastră, mai stăm un mandat, dacă nu oricum știu că am făcut ce trebuie.

Rep: Ati spus că spunând că în relația cu guvernul vă interesează in special componenta de reglementare. Ce înseamnă mai exact componenta de reglementare, la ce vă referiți?
Ciprian Ciucu: Sunt foarte multe acte normatice care pot fi inițiate mai simplu de guvern ca să schimbe puțin viața la nivel local. Iată două exemple care mă dor extrem de tare.

Primul – nu pot avea o politică pe circulație sau cu privire la mașinile parcate pe trotuar pentru că poliția locală nu are dreptul să-i identifice pe cei care încalcă regulile de circulație, ceea ce ține polia locală cu mâinile la spate. Poliția rutieră e su dimensionată și nu va vein niciodată la mine la Sectorul 6 sămi aplice politica rutieră, am discutat cu ei. Am promis să iau mașinile parcate ilegal în stațiile de autobuz și nu am competențe legale la poliția locală să le iau de acolo.
Al doilea exemplu: a picat în Parlament o lege din anii 90 care permitea confiscarea mărfii celor care fac comerț ilegal. Unii dintre ei pun sănătatea oamenilor în pericol, vând ouă, brânză, fructe pe trotuar. În lipsa confiscării mărfii, le dăm amenzi, dar nu ei nu le plătesc și nu avem ce le face pentru că nu au proprietăți. Și lista de astfel de legi e mai lungă.

Rep: De ce mergeți pe mâna lui Florin Cîțu în competiția din PNL?
Ciprian Ciucu: Un primar are nevoie să fie auzit la guvern. Apoi, s-au acumulat o serie de lucruri în relația mea cu Ludovic Orban. Orban a jucat foarte mult cu cărțile pe piept și nu foarte transparent, unul dintre momente fiind susținerea lui Nicușor Dan – care a fost strategia câștigătoare, dar aș fi apreciat un telefon să mă anunțe. Altul, în primăvară, când a cerut sprijinul multor filiale, mi s-a părut un gest de forță, a cerut rezoluții de susținere. Modul acesta de forță m-a pus pe gânduri. Sub presiunea momentului am spus atunci că îl susțin pe Orban.

Acum pot să vă spun și un lucru, poate vi se va părea ciudat. Chiar cu vreo două zile înainte să decid că voi merge împreună cu echipa lui Florin Cîțu, am avut o discuție cu echipa lui Ludovic Orban și am semnat un protocol de susținere reciprocă. Ideea era ca Violeta Alexandru să se retragă și câștigam en fanfare alegerile din PNL București. Am plect acasă și m-am întrebat ce s-a întâmplat acolo. M-am simțit puțin intrus, nu m-am simțit dorit, pus cumva simbolic la rever. M-am întrebat dacă vreau să fac același stil de politică din ultimii doi ani, în care președintele PNL a fost extrem de prezent, făcând chiar listele de candidați la Parlament ai PNL București, sau vreau să fac politică în termenii mei? După ce mi-am răspuns că vreau să fac politică în termenii mei, l-am sunat pe Ludovic Orban chiar a doua zi, ca să mai aibă timp să își pună alt candidat, și i-am spus opțiunea mea. A fost o discuție lungă și am decis să merg în echipa în care nu mă simțeam intrus. Vreau să câștig aceste alegeri în care să îmi impun viziunea mea, nu doar să fiu reactiv și tot timpul altcineva să-mi spună ce să fac. Așa se explică decizia mea, care e realistă pentru că am nevoie de o relație bună cu premierul, și pe de altă parte e de conștiință.

Rep: Vorbeați de ”gesturi de forță” din partea echipei lui Ludovic Orban. Atunci cum caracterizați gesturile premierului de a aduce primari cu autocarul la guvern din Teleorman, Bacău, Iași, pentru negocieri pe banii pentru primăriile lor. Cum se numește ce face premierul?
Ciprian Ciucu: Primarii se fac auziți, e un schimb de informații între cum văd primarii dezvoltarea locală și ce oferă guvernul.

Rep: Păi când erați în opoziție sau în societatea civilă caracterizați un astfel de comportament drept mită electorală. Ce e diferit acum?
Ciprian Ciucu: Nu știu să se fi concretizat. Vom discuta când vom vedea bugetul Dacă va fi așa o să îmi mențin declarația.

Rep: Nu vă deranjează modul ăsta de negociere al premierului? Am mai văzut filmul acesta, cu primarii aduși la negociere la guvern.
Ciprian Ciucu: Nu am fost acolo, nu știu ce au negociat. Dacă pentru a obține scopuri politice se folosesc resurse publice, nu e ok, dar nu sunt sigur că se va întâmpla asta. Am fost la AMR și s-a spus foarte clar că nu vom face ce a făcut PSD. Deci nu cred că așa se face politică și că premierul Florin Cîțu, așa cum îl știu eu, face așa politică.

Rep: Ca președinte PNL București, ce politici pentru Capitală veți promova?
Ciprian Ciucu: În primul rând trebuie să terminăm cu harababura administrativă, să eliminăm suprapunerile dintre competențele primăriei generale și ale primăriilor de sector. Sunt cam 40 de astfel de competențe suprapuse. Propun o reformă administrativă, cea mai simplă mini-reformă printr-o lege a Bucureștiului, cu definirea competențelor. Centrele de seniori de exemplu, sunt și la primăria generală, și la primăriile de sector.

Înainte chiar de asta – reorganizarea Primăriei Capitalei. O știu bine, am fost consilier general.

Apoi vom discuta și de o reformă politico-administrativă, relația dintre primarul general și primarii de sector. Urmează o reformă spațială – legătura de coordonare între București și cele 30 de localități din jurul Capitalei care s-au dezvoltat enorm și pun presiune uriașă pe sistemul de utilități, pe infrastructura de sănătate și socială din București. Acești dezvoltatori imobiliari din localitățile limitrofe fac profituri urașe și externalizează costurile pe București. Nimeni nu se coordonează cu Primăria București și cu primăriile de sector.

Apoi, maximum două priorități. Investiții pe 10 ani pentru a rezolva problema termoficării. Îmi pare rău că vorbesc de chestiuni de secol 20, dar asta e realitatea. Apoi – politici pentru trafic și mobilitate. Asta înseamnă să schimbi comportamente de mobilitate de la automobilul personal spre transportul în comun și transportul alternativ, ceea ce însemnă costuri și investiții.

Ce facem acum e să bandajăm rănile lăsate de administrația PSD.

Source link

Latest articles

Related articles