EXCLUSIV | Unde le trimit pe femei medicii care refuză avorturile „la cerere”. Cum explică situația conducerea Spitalului de Urgență Vaslui

Ginecologii celui mai mare spital din județul Vaslui refuză de trei ani să facă avorturi “la cerere”, cu excepția cazurilor de urgență venite cu recomandare medicală. Medicii invocă motive morale sau religioase. Conducerea Spitalului de Urgență Vaslui explică situația.

În 2015, trei ginecologi de la Spitalul de Urgență Vaslui au fost reținuți pentru că au primit ilegal bani pentru întreruperi de sarcină, în prezent fiind condamnați la închisoare.

“Avorturile nu se mai fac exact de când au fost arestate colegele noastre. Cred că erau singurele care făceau întreruperi de sarcină «la cerere» în Spitalul Județean Vaslui. Cert este că acei medici nu mai sunt angajații spitalului, iar ceilalți nu fac din considerente personale, morale, religioase”, susține Lelia Croitoru, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Motivul moralității invocat de către medici este prevăzut, susține directorul medical, și în Codul de Deontologie medicală al Colegilor Medicilor.

“Este legal ceea ce se întâmplă, avortul «la cerere» putând fi refuzat ca, de altfel, oricare alt serviciu «la cerere», aspect prevăzut de Codul Deontologic. Medicii nu au voie să refuze urgențele. Și apoi întreruperea de sarcină se poate face oriunde, și în ambulatoriu, și într-un cabinet particular”, afirmă Lelia Croitoru.

Întrebată dacă invocarea moralității stă în picioare și în cazul în care medicii de la spitalul de stat lucrează și la privat, unde sunt trimise pacientele, Croitoru răspunde: “Nu este problema mea ce face un medic în afara programului de lucru. Nu știu dacă fac avorturi în particular”.

Cu toate acestea, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui le sfătuiește pe femeile care vor să facă întreruperi de sarcină „la cerere” să meargă către sistemul privat sau la acele spitale care fac astfel de servicii.

În timp ce ginecologii invocă motive morale sau religioase, managerul unității medicale sfătuiește femeile ca, în locul întreruperilor de sarcină, să meargă la cabinetul de planificare familială.

„În spitalul nostru funcționează acest cabinet unde femeile pot beneficia de consiliere. De asemenea, primesc gratuit sterilete și anticoncepționale astfel încât varianta întreruperii de sarcină nu este una pe care să o îmbrățișăm ca o conduită terapeutică”, a declarat pentru Libertatea managerul SJU Vaslui, Ana Rinder.

La fel ca și ceilalți medici din spitalul vasluian, cei șase ginecologi rămași în prezent în unitatea medicală de stat au câștiguri substanțiale din primăvara acestui an. Astfel, veniturile lor nete din august au fost cuprinse între 12.808 și 20.393 de lei net.

Citește și:

Care este starea de sănătate a românului dispărut în Turcia. Salvatore Popescu nu își amintește prea multe detalii

Post-ul EXCLUSIV | Unde le trimit pe femei medicii care refuză avorturile „la cerere”. Cum explică situația conducerea Spitalului de Urgență Vaslui apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD