Fostul principe Nicolae și Alina Binder se căsătoresc duminică la Sinaia. Care este programul oficial al evenimentului

Nepotul Regelui Mihai, Nicolae, și Alina Maria Binder se vor cununa duminică, la Biserica Sfântul Ilie din Sinaia. După ceremonia religioasă, cuplul va merge cu o caleașcă la Casino. Tinerii căsătoriți vor saluta publicul din balconul impunătorului monument.

Cununia va începe, duminică, la ora 14:30 și va dura o oră, așa cum reiese din programul oficial al nunții fostului principe Nicolae. Invitații au fost sfătuiți să înceapă să vină cu cel puțin o oră mai devreme la ceremonia religioasă. Publicul nu va avea acces în biserică.

Ceremonia religioasă va fi oficială de un sobor de preoți, în frunte cu IPS Calinic, Arhiepiscopul de Argeș și Muscel. Cununia va putea fi văzută pe un ecran amplasat în afara lăcașului de cult.

După cununie, Nicolae şi Alina se vor îndrepta într-o caleașcă spre Casinoul din Sinaia. În jurul orei 16:30, tinerii căsătoriți vor saluta publicul din balconul clădirii impunătoare, construite la inițiativa Regelui Carol I.

Cuplul va fi însoțit de Junii Brașovului, de grupuri folclorice din Bucovina și din alte ținuturi străvechi românești, și de toți românii care doresc să participe la acest eveniment, notează digi24.ro

În urmă cu cinci zile, Nicolae a făcut publică invitația la nuntă și a anunțat cu entuziasm: „5 zile până mă căsătoresc cu cea mai frumoasă fată!”.

Nepotul Regelui Mihai a vrut ca Principesa Margareta să-i fie nașă de nuntă, însă membrii Casei Regale nu vor participa la nunta fostului principe Nicolae.


Citește și Primăria Sectorului 5 are o explicație halucinantă pentru gazonul pus între șinele de tramvai: „Ajută la calmarea psihicului uman!”


 

Post-ul Fostul principe Nicolae și Alina Binder se căsătoresc duminică la Sinaia. Care este programul oficial al evenimentului apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD

Scroll to Top