Imaginea cu părinții Danei Nălbaru a stârnit admirația tuturor. Mesajul emoționant al fiicei lor. “Profit de această zi pentru a vă spune în mod public…“

Dana Nălbaru are o relație specială cu părinții ei, iar astăzu, a găsit o metodă specială de a le spune cât de mult îi iubește. Cei doi sunt împreună din 1970 și au avut o căsnicie fericită, după cum spune chiar soția lui Dragoș Bucur.

“Mama 69, tata 74. Sunt împreună din 1970. Nu l-am auzit niciodată pe tata ridicând vocea la mama și niciodată nu i-am auzit certându-se. La noi în casa a fost mereu veselie și azi părinții mei încă se țin de mână. Dacă pentru alții sunt doar niste simpli bătrânei pentru mine sunt cei mai frumosi și buni părinți din lume. Mama, tata, va iubesc pentru tot ce ați facut pentru mine, pentru tot ce m-ați învățat și, mai ales, pentru iubirea necondiționata pe care mi-ați oferit-o! Tata, ești si ai fost cel mai bun tata și sunt fericită ca Dumnezeu mi-a scos în cale un bărbat care să-ti semene si care sa ma aleaga să-i fiu soție, să mă respecte și iubeasca așa cum tu ai facut cu mama. Mama, esti o bucurie de om! M-ai sprijinit mereu și m-ai învățat să fac alegeri potrivite, să nu uit cine și de ce sunt pe lumea asta, ai fost echilibrul meu în copilărie și sprijinul meu dintotdeauna. Iata că profit de aceasta zi pentru a vă spune în mod public că vă iubesc mult și vă mulțumesc!”, a scris Dana pe Facebook.

Dana Nalbaru parinti

Danas Nălbaru este căsătorită cu Dragoș Bucur și au împreună trei copii. Cei doi formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la noi. Recent, Dana Nălbaru a vorbit despre boala soțului ei. Dragoș Bucur suferă de diabet, de ani de zile, iar artista a evitat până acum să dea detalii despre acest subiect. Vedeta a scris pe blogul personal, o poveste emoționantă.

Citește și

Fiul lui Liviu Dragnea şi soţia sa au fost agresaţi verbal pe stradă, în zona Cotroceni

Fostul editorialist „Libertatea”, Claudiu Săftoiu, va candida la alegerile europarlamentare din 2019

Post-ul Imaginea cu părinții Danei Nălbaru a stârnit admirația tuturor. Mesajul emoționant al fiicei lor. “Profit de această zi pentru a vă spune în mod public…“ apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD