Începe judecarea dosarului Barocamera! Medicul Ioan Lascăr, în fața judecătorilor

Chirurgul Ioan Lascăr și alți șefi ai Spitalului de Urgență Floreasca dau explicații, la Tribunalul București, în cazul primei investigații a GSP de după incendiul din Clubul Colectiv, din 30 octombrie 2015. Aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu și că au adus un prejudiciu de peste opt milioane lei unităţii prin achiziţionarea de echipamente supravealuate şi a barocamerei care nu a funcţionat niciodată.

Mai exact, în acest dosar, chirurgul Ioan Lascăr și ceilalți șefi de la Spitalul Floreasca sunt acuzați de nefuncționarea unității de mari arși, plus de prețul de peste 6 ori mai mare cu care a fost achiziționată barocamera de la compania Gemedica. Practic, aceștia au semnat pentru aparatură care nu merge și au plătit banii firmei pe o recepție care n-a existat.

Corpul de spital fusese gândit fix pentru „operaţii în caz de calamităţi cu arși şi accidente colective”, însă n-a fost pus în funcțiune decât în 2016. În momentul accidentului din Clubul Colectiv, unitatea trebuia să funcționeze de șapte luni.

Pacienții au fost internați în alte spitale, unde au contractat infecții nosocomiale. În același timp, părinții copiilor aduși la Spitalul Floreasca erau mințiți că „Unitatea Modernă de Arși funcționează, dar acolo n-o să mai puteți să-i vedeți tot timpul”.

Cine sunt cei chemați în judecată:

Profesor Universitar Dr. Ioan Lascăr, șeful Clinicii de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca. Este, practic, prima somitate medicală care va da explicații în fața judecătorilor într-un caz legat de incendiul din Colectiv;

Radu Alexandru Macovei, la data faptelor managerul Spitalului Floreasca;

Marina-Magdalena Gontariu, atunci șefa biroului de achiziții din cadrul spitalului;

Aurel Cătălin Galea, administratorul firmei Gemedica, cea care a încasat cei 3,4 milioane de lei;

Gemedica SRL, compania acuzată.


Citește și:

Bucureștiul, capitala europeană care se încinge cel mai repede. Avem cea mai rapidă creștere a temperaturii medii în ultimii 17 ani

Post-ul Începe judecarea dosarului Barocamera! Medicul Ioan Lascăr, în fața judecătorilor apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD