Marius Șumudică, după remiza dintre CFR Cluj și Young Boys Berna: “Eu nu le-am zis să ne retragem. Asta a fost o greșeală” – Fotbal

Marius Șumudică, antrenorul formației CFR Cluj, a declarat că nu și-a îndemnat jucătorii să se retragă după ce au deschis scorul în minutul 4 al confruntării cu Young Boys Berna. De asemenea, tehnicianul a afirmat că este supărat pentru că elvețienii au reușit să egaleze în urma erorilor făcute de echipa sa.

Marius Șumudică, după remiza cu Young Boys Berna

  • “Am întâlnit o echipă mult mai puternică decât noi. Au șase – șapte jucători peste 1.85 m, vreau să-mi felicit jucătorii pentru efortul pe care l-au făcut. Eu nu le-am zis să ne retragem, dar i-au simțit mai puternici și au făcut pasul înapoi. Asta a fost o greșeală.
  • Din punct de vedere tactic i-am închis foarte bine, i-am surprins. Am jucători care se capacitează, s-au concentrat foarte bine, au înțeles ce le-am cerut. Nu avem voie să facem greșeala de la gol. Au fost trei greleși în lanț. Trei jucători făceau pressing la portarul lor, apoi le-am lăsat spații, am făcut fault, iar după șut nu am urmărit mingea respinsă de Arlauskis. Nu aveam voie să greșim acolo.
  • Mi s-a părut exagerat că s-au dat opt minute de prelungiri, dar în final cred că este un rezultat echitabil. Am întâlnit o echipă mai puternică decât noi, acum trebuie să ne recuperăm, peste două zile jucăm la Mioveni. N-am încercat să amânăm meciul cu Mioveni, sunt sigur că nu s-ar fi acceptat. Sheriff Tiraspol și-a amânat două meciuri din campionat, asta este, ne ducem crucea mai departe.
  • Ce să fac? Să-i clonez? Să-i injectez? Nu avem ce să facem. Jucătorii au făcut o risipă extraordinară de efort. Alibec a simțit ceva la inghinali, unde a fost operat, și a zis că nu mai poate juca. Am pierdut din intensitate după acel moment, dar asta este. Și dacă am fi câștigat, tot eram obligați să marcăm acolo. Sunt foarte mulțumit de efortul pe care l-au făcut jucătorii, îi felicit”- Marius Șumudică.

CFR Cluj a deschis scorul în minutul 4 al partidei cu Young Boys, din turul trei preliminar al Champions League, dar a abordat prea devreme o tactică defensivă și nu a rezistat până la final. Elvețienii au egalat în prelungiri (1-1) și echipa lui Marius Șumudică va avea o misiune dificilă în returul de la Berna.

Au marcat: Manea ‘4 / Sierro ’90+3.

De știut:

  • Returul din Elveția va avea loc în data de 10 august.
  • Meciurile din play-off-ul Champions League se vor disputa pe 17/18 august, respectiv 24/25 august (returul).
  • Cele două formații s-au întâlnit și în ultima ediție a cupelor europene, în grupa de Europa League. A fost 1-1 la Cluj și 2-1 pentru Young Boys în Elveția.
  • Meciul retur din Elveția a fost unul pe care CFR nu vrea să și-l mai aducă aminte. Campioana României a condus cu 1-0 până în prelungiri (rezultat la care se califica în 16-imile competiției), dar a încasat inexplicabil două goluri și a pierdut calificarea.
  • Dacă va trece de Young Boys Berna, CFR Cluj va juca în play-off-ul Champions League cu învingătoarea din dubla Ferencvaros (Ungaria) – Slavia Praga (Cehia).
  • În caz contrar, campioana României va evolua în play-off-ul Europa League, cu învinsa din dubla dintre Steaua Roşie Belgrad (Serbia) şi Şerif Tiraspol (Moldova).

Source link

Latest articles

Related articles