Mărturii despre Salvatore Popescu, românul dispărut în Turcia. Locuiește de opt ani într-un bloc din Ploiești, dar vecinii aproape că nu îl cunosc

Salvatore Popescu este „un tip retras, de la care nu scoți multe vorbe”. Așa îl descrie un vecin din blocul din Ploiești unde acesta și familia sa locuiesc. Unii dintre vecini aproape că nu îl cunosc după nume, dar îl recunosc din fotografie, ca pe „vecinul de la patru”.

Inginerul din Ploiești a dispărut în urmă cu aproape o lună, în timp ce era cu familia în Istanbul. Timp de 26 de zile, familia nu a știut nimic despre el. Soția și fiica lui l-au văzut ultima dată pe 30 august, la intrarea în Palatul Topkapi din Istanbul.

Autoritățile române și cele din Turcia l-au căutat și l-au găsit pe 25 septembrie, pe stradă. L-au adus imediat în România, dar nu l-au dus direct acasă, ci la Spitalul Elias din București, pentru investigații. După câteva ore, medicii de la Neurologie au decis ca Salvatore Popescu să fie transferat la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București.

Libertatea a vorbit cu vecinii din Ploiești ai lui Salvatore Popescu

Familia lui locuiește de aproape opt ani într-un bloc din Ploiești. Apartamentul cu patru camere în care Salvatore Popescu stă cu soția sa și cu fiica lor a fost cumpărat de la o fostă profesoară, cu care care unii dintre oamenii din bloc făceau meditații în urmă cu mulţi ani.

Mulți dintre vecinii lui nu au știut despre cine vorbim când le-am spus numele, dar l-au recunoscut din fotografii. Cei mai mulţi abia l-au văzut la faţă pe Salvatore Popescu în cei opt ani de când sunt vecini şi doar au schimbat, de câteva ori, un simplu „Bună ziua!”.

Vecinii lui Salvatore Popescu îl descriu ca fiind o persoană respectuoasă, dar retrasă.

„Îl ştiu din vedere, ne salutăm când ne vedem, dar doar atât”, ne spune un bărbat care locuiește în acel bloc de când era copil.

Un alt vecin îl recunoaşte pe Salvatore Popescu doar din fotografia pe care i-am arătat-o.

„Aaa, e vecinul de la patru, da… E un tip retras, de la care nu scoţi prea multe vorbe. Nu l-am văzut râzând niciodată”, spune bărbatul.

Niciunul dintre cei cu care am vorbit nu știa că vecinul lor a dispărut în Istanbul și că a fost găsit după aproape o lună.

Vecinii bărbatului nu au auzit niciodată să existe ceartă în familia acestuia și nici nu știau dacă omul a avut vreo problemă de sănătate.

Salvatore Popescu este inginer la Transgaz Ploiești. Costel Purcaru, şeful Transgaz Ploieşti, ne-a spus că nu știe mai mult decât a scris presa despre dispariția lui Salvatore Popescu.

“Ce este trecut în presă, aia ştiu şi eu. Şi ce mai ştiu e că soţia a confirmat că s-a întors în ţară. Eu, ce am avut de spus, am spus la autorităţi, nu vă pot comenta dumneavoastră”, a mai spus Purcaru.


CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV/ Momentul emoționant al revederii românului dispărut în Turcia cu soția lui, după o lună. Care au fost primele cuvinte ale bărbatului

Post-ul Mărturii despre Salvatore Popescu, românul dispărut în Turcia. Locuiește de opt ani într-un bloc din Ploiești, dar vecinii aproape că nu îl cunosc apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD