O femeie din Vaslui a fost mușcată de un șarpe în curtea casei. Ce s-a întâmplat după ce a ajuns la spital

O femeie din Vaslui a fost mușcată de un șarpe în curtea casei și a ajuns de urgență la spital. Șarpele a mușcat-o de gambă, după ce femeia a încercat să-l calce pe cap. Fiul victimei a omorât reptila iar apoi a apelat serviciul de urgență 112. Medicii au stabilit că șarpele nu era veninos și i-au administrat victimei tratamentul de urgență, însă au avut parte de o mare surpriză, relatează vremeanoua.ro.

Pacienta a fost adusã la Compartimentul de Primire Urgențe al Spitalului din Bârlad la ora 19.20, cu diagnosticul plãgi muscate gambã. I s-a administrat tratament în Urgențe, adicã i s-a fãcut perfuzie, i s-a administrat cortizon, a fost vaccinatã antitetanos si i s-au prescris antibiotice, dupã care urma sã meargã la Secția de Boli Infecțioase, dar nu a mai ajuns pentru cã aceasta a plecat acasã, dar fãrã sã anunțe medicul”, a precizat Adrian Gheorghiu, purtãtorul de cuvânt al spitalului din Bârlad.

Femeia mușcată de șarpe are 49 de ani și este din comuna Bogdănești.

Sursa foto: pexels.com


EXCLUSIV/ ACCIDENT ȘOCANT! Spulberat cu 108 km/h pe pista aeroportului Băneasa


 

Post-ul O femeie din Vaslui a fost mușcată de un șarpe în curtea casei. Ce s-a întâmplat după ce a ajuns la spital apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD