Papa Francisc a luat prânzul cu 1.500 de oameni săraci. Mesajul transmis de Suveranul Pontif

Aproximativ 1.500 de oameni săraci, printre care și oameni fără adăpost, refugiați și familii nevoiașe, au luat prânzul cu Papa Francisc, cu ocazia celei de-a doua ediţii a Zilei internaţionale a celor săraci.

Aproximativ 4.000 de oameni săraci din Italia, Franța, Polonia, Belgia și Luxemburg s-au adunat în Bazilica Stântul Petru la invitația Papei pentru a participa la slujba celebrată de Suveranul Pontif.

„Strigătul celor săraci devine pe zi ce trece mai puternic, însă este din ce în ce mai greu de auzit pentru că este dominat de vacarmul celor foarte bogaţi, care sunt puţini dar din ce în ce mai bogaţi”, a susţinut Papa Francisc, potrivit agenției France Presse.

„Imploraţi graţia divină pentru a putea auzi strigătul celor care trăiesc în ape tumultoase. Este strigătul numeroşilor Lazăr care plâng, în timp ce o mână de bogătaşi organizează banchete cu ceea ce, conform dreptăţii, ar trebui să le revină tuturor”, a continuat acesta.

Ulterior, 1.500 de oameni au luat prânzul cu liderul Bisericii Catolice. Papa Francisc a stat în mijlocul lor.

„Vă mulțumesc tuturor pentru companie! Acum, mi-au spus că începe adevărata petrecere și că Papa trebuie să plece pentru ca petrecerea să fie bună”, a glumit Suveranul Pontif.

Meniul a fost pregătit de un restaurant și a conținut gnocchi de cartofi cu pastă de roșii, măsline și brânză, lasagna, carne de vițel cu legume, nuggets de pui, precum și tiramisu.

De la începutul Pontificatului său, în 2013, Papa Francisc a denunţat constant „globalizarea indiferenţei” şi a susţinut mereu că doreşte „o Biserică săracă pentru cei săraci”.

Foto: EPA


Citește și:

EXCLUSIV/ Face legea-n două locuri! Numărul doi din sindicatul Metrorex e reprezentantul PSD în companiile municipale înființate de Gabriela Firea

Post-ul Papa Francisc a luat prânzul cu 1.500 de oameni săraci. Mesajul transmis de Suveranul Pontif apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD