Pepe vorbește despre cea de-a treia sarcină a soției lui. “Este destul de greu“

Pepe și Raluca formează unul dintre cele mai discrete cupluri de la noi. Au împreună două fetițe și deși toată lumea se aștepta ca cei doi să facă al treilea copil, ei bine, artistul și soția lui sunt hotărâți să mai aștepte.

Dacă Pepe are concerte pe bandă rulantă și contracte de televiziune și se ocupă și manageriază și barul soția lui, Raluca Pastramă, se ocupă de afacerea familiei, grădinița pe care cei doi au înființat-o în urmă cu ceva timp. Pentru că nu au o bonă pentru cele două fetițe, Pepe și Raluca se dedică în totalitate timpului petrecut cu ele, astfel că, venirea pe lume al celui de-al treilea copil, ar complica situația, mai ales că timpul lor este limitat.

„E devreme pentru al treilea copilaş. Este destul de greu, mai ales că noi nu avem bonă. Vom vedea”, a declarat Pepe, pentru click.ro.

Pepe și-a transformat barul în studio de înregistrări. Asta, după ce afacerea în care s-a băgat cu elan și cu o grămadă e bani și care promitea să rotunjească frumos veniturile familiei s-a dovedit o investiție nu tocmai inspirată.

Citește și

Parlamentarii nu renunţă la pensiile speciale ale aleşilor locali, deşi au fost declarate neconstituţionale. Un proiect, „păstrat” în comisii, în aşteptarea alegerilor din 2020

 

Post-ul Pepe vorbește despre cea de-a treia sarcină a soției lui. “Este destul de greu“ apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD