Răsturnare de situație în cazul fotomodelului care îl acuză pe Putin de tentativă de asasinat. The Sun a șters articolul despre Anna Shapiro

Poliția din Marea Britanie conturează ipoteza potrivit căreia tentativa de otrăvire a unui fotomodel rus ar fi o păcăleală. În urma incidentului produs în Salisbury, un restaurant și mai multe străzi au fost izolate de autorități care au luat în calcul posibilitatea unui nou atac cu neurotoxina Novichok în Salisbury, relatează BBC.

Alex King a fost internat în spital împreună cu soția sa, fotomodelul rus Anna Shapiro, care l-a acuzat pe Vladimir Putin că ar fi încercat să o omoare. Duminica trecută, aceștia ar fi început să aibă stări de rău în restaurantul Prezzo, la șase luni de la atacul cu neurotoxină din orașul Salisbury. Înainte de a mânca, tânăra chiar glumise cu soțul ei, spunându-i că mâncarea lor ar putea fi otrăvită.

King are antecendente penale și este cunoscut pentru faptul că l-a păcălit pe Prințul Charles, notează sursa citată.

În articolul publicat de The Sun era menționat faptul că surse din rândul forțelor de securitate se „temeau că ar fi vorba despre un posibil atac cu otravă de șoareci”.

Ulterior, știrea a fost ștearsă de pe site-ul publicației „din motive legale”.

Jurnaliștii de la BBC susțin că nu au putut lua legătura cu cuplul care susține că ar fi fost otrăvit.

Poliția din Wiltshire a confirmat că Anna Shapiro și soțul ei nu au fost expuși neurotoxinei și că nu există dovezi prin care poate fi făcută o legătură între îmbolnăvirea lor și otrăvirile din Salisbury și Amesbury.

Reprezentanții spitalului din Salisbury au precizat că „ambii pacienți sunt în stare bună” și au fost externați. De asemenea, fotomodelul și soțul ei au fost investigați, iar rezultatele analizelor arată că în organismul lor nu a fost descoperită otravă de șoareci.

În luna martie, fostul spion rus Serghei Skripal și fiica sa, Iulia, au fost otrăviți, după ce au fost expuși la neurotoxina Novichok. Marea Britanie a susținut că doi ofițeri de informații ruși s-ar afla în spatele otrăvirii lui Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia în Salisbury în martie, dar presa olandeză scrie că cei doi presupuși spioni care vizau laboratorul elvețian nu erau aceiași bărbați acuzați de otrăvire.

sursă foto: Instragram


Citește și Primele semne ale unei noi crize economice mondiale. Sfaturi de la specialiști: ”Reduceți cheltuielile inutile și puneți bani deoparte!”


 

Post-ul Răsturnare de situație în cazul fotomodelului care îl acuză pe Putin de tentativă de asasinat. The Sun a șters articolul despre Anna Shapiro apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD