Romprest, jaf de aproape 50 de milioane de euro in Sectorul 1. Raportul Ministerului de Finante

Un raport realizat de către Direcția Generala de Inspecție Economico-Financiară (DGIEF) din ministerul Finanțelor a scos la iveală că contractul de salubrizare al Sectorului 1 din Capitală a fost adjudecat printr-o licitație pe care primaria, la vremea respectivă, “a pregătit-o și a derulat-o cu nerespectări flagrante ale prevederilor legale, în scopul explicit de a-l atribui către romprest”.

Conform raportului, citat de către Centrul de Investigații Media, contractul dintre primărie și Romprest a fost derulat “în mod defectuos, cu nerespectarea prevederilor legale inclusiv în ceea ce privește tarifele facturate de Romprest și achitate (…) din fonduri publice fără bază legală sau contractuală”.

Documentul a fost făcut public pe Facebook și de către primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care notează că nu se aștepta ca “dimensiunea furtului din bani publici” să fie la acest nivel.

Prejudiciu de aproape 50 de milioane de euro

O altă neregulă scoasă în vedere de către raport este faptul că, prin “actul adițional nr. 11, fără număr de înregistrare la Primăria Sectorului 1 și la Romprest, încheiat în data de 16.09.2019 (n.red.: în timpul mandatului social-democratului Dan Tudorache), tarifele au fost modificate în sensul creșterii, fără bază legală și/sau contractuală”.

Conform documentului, în ultimii aproape 14 ani, administrația Sectorului 1 a plătit în plus companiei de salubrizare Romprest suma totală de 243.869.931,56 de lei, adică aproximativ 50 de milioane de euro la cursul de astăzi. Prejudiciul a fost în schimbul unor servicii care nu se regăseau în contractul cum romprest, fie prin facturare la prețuri supradimensionate fie prin majorări ilegale de tarife.

Raportul mai subliniază și că inspectorii au sesizat și procurorii, deoarece au constatat că faptele descoperite în urma controlului “pot întruni elemente constitutive” ale infracțiunilor de înșelăciune și abuz în serivicu”. }n ce privesc reclamațiile Romprest cum că Primăria nu ar raporta toate plățile restante, DGIEF concluzionează că acuzația nu poate fi luată în calcul.


Clotilde Armand a subliniat pe Facebook că va înainta procesul verbal către DNA și că Direcția Economico-Financiară a înaintat raportul către organele de urmărire penală.

“Cine trebuie să plătească pentru acest jaf din bani publici trebuie să o facă. Politicieni, funcționari și diverse autorități care au ales să nu vadă realitatea. Nimic din ce facem nu este în zadar. Chiar dacă compania de salubrizare continuă șantajul lăsând voit gunoiul pe străzile din Capitală, noi vom merge până la capăt. #NiciUnPasÎnapoi”, a adăugat Clotilde Armand.

O nouă stare de alertă în Sectorul 1 din cauza gunoaielor

Clotilde Armand, a anunțat miercuri, 21 iulie, că Comitetul Local pentru Situații de Urgență îi cere Prefecturii Capitalei declararea stării de alertă pe o perioadă de 30 de zile din cauza gunoaielor neridicate de către firma de salubrizare Romprest.

„Firma de salubrizare continuă să nu-și facă treaba și continuă șantajul lăsând gunoiul în tot Sectorul 1 neridicat chiar dacă facturile sunt splătite și serviciiul public delegat nu poate fi întrerupt – așa cum foarte clar spune legea salubrizării și regulamentul de salubrizare. Victimele? Noi toți. Gestul acestei societăți amintește de apucăturile Mafiei italiene privind criza deșeurilor și incapacitatea statului să se apere în fața fărădelegilor. Pentru că există un anumit contract între Primărie și societatea respectivă, contract de pe urmă căruia beneficiază mulți mulți politicieni”, a subliniat Clotilde Armand.

Conform edilului, decizia a fost luată în baza unei analize de risc a stării actuale a Sectorului 1, fundamentată pe un raport al Compartimentului Protecția Mediului din cadrul Poliției Locale Sector 1 și a unei note privind deficiențele activităților de curățenie stradală realizată de Direcția de Utilități Publice, Salubrizare și Protecția Mediului Sector 1. Conform analizei, deșeurile municipale din Sectorul 1 nu sunt colectate de peste 20 zile, creând acumulări pe străzi, în special în zona centrală și din zonele cu tranzit intens.

Source link

Latest articles

Related articles