Salvatore Popescu, românul dispărut în Turcia și găsit după o lună, a fost transferat la Spitalul de psihiatrie ”Al Obregia”

Salvatore Popescu, românul dispărut în Turcia și găsit după o lună, a fost transferat de la Spitalul Elias, unde i-au fost făcute mai multe serii de investigații,  într-o unitate specializată de psihiatrie, respectiv Spitalul „Alexandru Obregia”.

Investigațiile care au fost realizate în Secția de neurologie a Spitalului Elias au scos la iveală că bărbatul nu își mai aduce aminte de anumite perioade de timp. La finalul investigațiilor, medicii de la Elias au decis că Salvatore Popescu trebuie transferat într-o clinică specializată de psihiatrie.

„Pacientul avea  o stare confuzională, nu își mai amintea anumite momente. S-a decis transferul lui  într-un serviciu specializat de psihiatrie, la Spitalul Obregia”, a declarat, pentru Libertatea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, dr. Silvius Negoiță.

Ajuns la Spitalul Obregia, românul dispărut în Turcia și găsit după o lună a început investigațiile medicale. Potrivit reprezentanților unității sanitare de psihiatrie, cea mai mare unitate de profil din România, investigațiile ar putea dura și o oră.

Salvatore Popescu a dispărut, la finalul lunii august, în timp ce se afla în vacanță, în Istanbul. Până acum, nu au ieșit la iveală prea multe detalii despre ce a făcut românul în perioada în care a stat pe străzile din orașul turc. Ministerul Afacerilor Externe a precizat că „între momentul sesizării dispariţiei cetăţeanului român şi cel al identificării acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul şi al Ambasadei României la Ankara, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, au întreprins o serie de demersuri specifice complexe, inclusiv în cooperare cu autorităţile locale turce”

Post-ul Salvatore Popescu, românul dispărut în Turcia și găsit după o lună, a fost transferat la Spitalul de psihiatrie ”Al Obregia” apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD