Scandal la prezentarea lui Claudiu Niculescu ca antrenor la Dinamo. Proteste și înjurături, numele lui Dănciulescu scandat de fani!

Scandal la prezentarea lui Claudiu Niculescu ca antrenor la Dinamo. Tehnicianul de 42 de ani a susținut astăzi o conferință de presă la stadionul. 20 de suporteri au fost prezenți cu bannere obscene împotriva președintelui Alexandru David și a patronului Ionuț Negoiță.

În timpul conferinței, pe transmisiunea live a televiziunilor, se auzeau înjurăturile venite din partea fanilor. Suporterii și-au exprimat susținerea pentru Ionel Dănciulescu, cel care și-a dat demisia din funcția de director general al clubului. Fanii i-au scandat îndelung numele lui Danciu.

„Suporterilor le vom răspunde prin rezultate”, a fost singura reacție a lui David în timpul conferinței.

În vârstă de 42 de ani, Claudiu Niculescu a semnat în această seară un contract cu clubul din Ștefan cel Mare, valabil până la 30 iunie 2020, urmând să fie prezentat oficial într-o conferință de presă programată luni, 24 septembrie, la ora 10:30, la stadionul „Dinamo”.

7 trofee a câștigat Claudiu Niculescu la Dinamo, titlul de campion (2002, 2004, 2007), Cupa României (2003, 2004, 2005) și Supercupa României (2005).

2 titluri de golgeter al României are Claudiu Niculescu în tricoul alb-roșu, în 2005 și 2007.

18 goluri a marcat Claudiu Niculescu pentru Dinamo în cupele europene, fiind cel mai bun marcator al „câinilor” în competițiile internaționale, depășindu-l pe legendarul Dudu Georgescu în clasamentul golgeterilor dinamoviști în Europa. De asemenea, Claudiu Niculescu are cele mai multe prezenţe în cupele europene pentru Dinamo, 43 de jocuri, cu două mai multe decât Ionel Dănciulescu.

11 este locul ocupat de Claudiu Niculescu în clasamentul marcatorilor în Liga 1, cu 156 de goluri, la doar un gol de poziţia a 10-a ocupată de Titus Ozon. Cele mai multe goluri le-a marcat împotriva Rapidului, 14 reușite.

156 de goluri are Claudiu Niculescu în 326 de meciuri în Liga 1. A jucat pentru trei echipe în prima ligă, U Craiova (93 jocuri / 41 goluri), Dinamo (191 / 97) şi U Cluj (42 / 18). Claudiu Niculescu a mai evoluat în România pentru Jiul IELIF Craiova, Drobeta Tr. Severin și Electroputere Craiova, iar în străinătate a jucat la Genoa (Italia), Duisburg (Germania) și Omonia Nicosia (Cipru).

7 goluri a înscris Claudiu Niculescu în campionat în poarta Stelei, dintre care trei în tricoul alb-roşu. Pe lângă aceste reuşite, a mai punctat în „Unicul Derby” de două ori în Cupa României şi de două ori în Supercupa României.

8 selecţii are Claudiu Niculescu la echipa națională a României. Pentru prima reprezentativă a României a debutat în luna noiembrie a anului 2000 în meciul amical cu Iugoslavia și a mai evoluat în partidele cu Ucraina, Polonia (2002), Olanda, Andorra (2005), Belarus, Spania (2006) și Turcia (2007).

42 de ani a împlinit Claudiu Niculescu. Născut la Slatina, pe 23 iunie 1976, Claudiu Niculescu și-a început cariera de antrenor în 2012 la Universitatea Cluj și a mai pregătit echipele FC Bihor Oradea, Damila Măciuca, CSM Rm. Vâlcea, CS Mioveni și FC Voluntari.

2 trofee are Claudiu Niculescu în palmares ca antrenor principal: Cupa României și Supercupa României, anul trecut, cu FC Voluntari. A câștigat finala Cupei României la loviturile de departajare împotriva Astrei Giurgiu și a învins campioana Viitorul în Supercupa României, scor 1-0 pentru FC Voluntari.

Claudiu Niculescu, noul antrenor de la Dinamo. ”Câinii ” au luat de bun ce a aruncat Voluntari. Contractul lui ”Claugol”…

Post-ul Scandal la prezentarea lui Claudiu Niculescu ca antrenor la Dinamo. Proteste și înjurături, numele lui Dănciulescu scandat de fani! apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD