Susținem 100% demersurile Comisiei Europene / Este clar că aceste schimbări climatice produc fenomene meteorologice extreme. Se pierd vieți omenești

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că România susține „100%”, demersurile Comisiei Europene (CE) pentru reducerea emisiilor de CO2, deși, anterior, acesta declarat pentru presa maghiară că că nu e de acord cu noua propunere de strategie forestieră.

„România susține tot ce înseamnă politici în domeniul reducerii emisiilor de carbon. Este clar că aceste schimbări climatice produc fenomene meteorologice extreme. Se pierd vieți omenești, drept urmare este nevoie de un demers ferm.

Biodiversitatea este probabil cel mai vulnerabil element al acestor schimbări climatice. Europa își propune un plan ambițios pentru păstrarea biodiversității și dorește să devină un lider mondial.

Am menționat că susținem 100% demersurile Comisiei. Suntem statul membru care este printre cele mai apreciate din punctul de vedere al biodiversității. Este un lucru apreciat la nivelul Comisiei” a declarat Tanczos.

Totodată, Ministrul Mediului a recunoscut că România se confruntă cu problema tăierilor ilegale de păduri, însă nu este cazul de tăieri masive, precum cele care se făceau acum 10-15 ani.

„Avem 58.000 de ha de păduri virgine protejate (…) Cu siguranță avem probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Avem problema tăierilor ilegale care este o problemă care afectează pădurile României, dar nu putem generaliza și spune că toate pădurile sunt într-o stare degradată. În momentul de față nu putem vorbi de tăieri ilegale masive, așa cum au fost ele făcute acum 10-15 ani”, a mai spus Tanczos Barna.

Sursa Foto: Facebook/ Tanczos Barna

Source link

Latest articles

Related articles